În primele cinci luni ale anului, producţia de energie electrică a scăzut cu 6,3%, în timp ce importurile s-au majorat cu 38,1%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). De asemenea, a scăzut şi consumul în economie. De remarcat şi că producţia de gaze naturale s-a diminuat cu 1,1%, în timp ce importurile s-au majorat cu 38,8%.
Cea mai mare scădere, cu aproape 12%, s-a înregistrat la hidrocentrale, care au produs 7,2 TWh, în scădere cu 0,98 TWh (-11,9%) faţă de primele cinci luni ale anului trecut, urmate de termocentrale, care au generat 10,2 TWh, în scădere cu 0,91 TWh (-8,2%) faţă de perioada ianuarie – mai 2018. Cea mai mare creştere s-a consemnat în cazul centralelor fotovoltaice, acestea producând 705,5 milioane kWh, în creștere cu 100,5 milioane kWh (+16,6%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018.
Centrala de la Cernavodă şi eolienele au avut o producţie aproximativ constantă cu cea înregistrată în perioada ianuarie – mai 2018: 4,5 TWh, respectiv 3,3 TWh.
Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 23,37 TWh, cu 0,2% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018. Iluminatul public a înregistrat o creștere cu 11,1%, până la 266,2 milioane kWh, iar consumul populaţiei a crescut cu 16,8%, până la 5,3 TWh. Din păcate, consumul în economie a scăzut cu 4,5%, ajungând la 17,8 TWh.
De asemenea, s-a diminuat exportul la aproape jumătate: 1,6 TWh, în scădere cu 1,1 TWh (-40,8%).
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2,6 TWh, în scădere cu 166,8 milioane kWh.
Resursele de energie primară au crescut cu 1%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 4,5% în primele cinci luni ale anului în curs, raportat la perioada similară din 2018, potrivit datelor INS.
Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2019 au totalizat 14,406 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 147.100 tep faţă de aceeaşi perioadă din 2018.
Producţia internă a însumat 8,538 milioane tep, în scădere cu 155.600 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 5,868 milioane tep.
În aceeaşi perioadă, resursele de energie electrică au fost de 27,597 miliarde de kWh, în scădere cu 1,312 miliarde kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018. Consumul final de energie electrică a fost de 23,379 miliarde kWh, cu 0,2% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018.


