Acasă Analize Preţul spot al „luminii” a ajuns la pragul de 500 lei/MWh

Preţul spot al „luminii” a ajuns la pragul de 500 lei/MWh

de M G

Pe piaţa spot (PZU – Piaţa pentru Ziua Următoare), administrată de Opcom, se atinge astăzi un nou prag: 500 lei/MWh (107,69 euro/MWh), în intervalul 20 (adică de la ora 19.00 la ora 20.00). De altfel, astăzi se înregistrează şi cel mai mare preţ mediu al anului: 349,88 lei/MWh.

Cel mai ieftin curent electric a fost tranzacţionat pentru intervalul 4 – 193,15 lei/MWh (41,6 euro/MWh). Astăzi, potrivit Opcom, preţul mediu al energiei livrată în bandă, pe PZU, este de 349,88 lei/MWh (75,36 euro/MWh), nivel maxim al acestui an, pe vârf – 416,16 lei/MWh (89,63 euro/MWh), iar în gol de sarcină – 283,60 lei/MWh (61,08 euro/MWh).

Cu Ungaria şi Slovacia suntem perfect cuplaţi (aceleaşi preţuri medii pe pieţele spot sunt şi la ei). Cehii, care sunt interconectaţi cu Germania (unul dintre cei mai mari producători de energie eoliană, ieftină, din lume), au cele mai mici preţuri medii pentru astăzi: 61,21 euro/MWh în bandă, 65,55 euro/MWh pe vârf şi 56,87 euro/MWh în gol de sarcină.

De altfel, preţul mediu al energiei pe piaţa spot a crescut în luna august, faţă de iulie, cu 33%, iar majorările nu se opresc.

Astfel, preţul mediu al energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a fost de 242 lei/MWh în luna august a acestui an, mai mare cu 33% faţă de iulie, iar trendul a continuat să fie crescător şi în prima parte a lunii septembrie, potrivit datelor disponibile pe site-ul operatorului bursier.

Pe de altă parte, comparativ cu luna august 2017, preţul pe PZU a fost mai mic cu 6%.

Pentru intervalul orar de vârf (9:00 – 20:00), preţul mediu în august 2018 a fost de 270 lei/MWh, de asemenea mai mare cu 33% faţă de luna precedentă, iar preţul mediu în celelalte intervale orare a fost de 215 lei/MWh, în creştere cu 34%.

Pe PZU s-a tranzacţionat în august 2018 o cantitate de energie de 1,8 milioane de MWh, echivalentul a 39% din consumul total. De asemenea, valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 447 de milioane de lei (96 de milioane de euro).

Datele pentru prima săptămână a lunii septembrie arată că preţul pe piaţa spot a continuat să crească, înregistrând o medie de 291 lei/MWh în perioada 3 – 9 septembrie.

Pe data de 5 septembrie s-a înregistrat anteriorul preţ maxim al acestui an, ca medie zilnică, respectiv 345 lei/MWh.

din aceeasi categorie