Preţul petrolului continuă să fie stabilit de frică, nu de cerere şi ofertă. Producţia de petrol la nivel mondial este în creştere rapidă. Până la sfârşitul anului, acesta va depăşi, probabil, 92 de milioane de barili pe zi, cu o capacitate de rezervă suplimentară de peste 3,5 milioane de barili. Datorită revoluţiei petrolului de şist, producţia de ţiţei din SUA ar putea depăşi 6,5 milioane de barili pe zi până la sfârşitul anului, aproximativ un milion de barili mai mult decât a prevăzut US Energy Information Administration, în luna ianuarie, scrie Leonardo Maugeri, cercetător la Harvard Kennedy School şi fost director de top la compania italiană ENI, într-un articol pentru Wall Street Journal, preluat de Agerpres.
Între timp, cererea de petrol înregistrează o creştere anevoioasă, o consecinţă a situaţiei economice globale tulburi. Încetinirea creşterii Chinei, problemele nerezolvate ale zonei euro şi legislaţia care sprijină eficienţa energetică din SUA, Europa şi unele ţări din Asia, vor împiedica, probabil, ca cererea din acest an să depăşească 89 de milioane de barili pe zi.
În acelaşi timp, cheltuielile extravagante privind explorarea şi producţia din industria petrolului şi gazelor continuă, iar, în 2012, se va stabili un nou record: peste 600 de miliarde de dolari. Preţurile ridicate ale petrolului şi nevoia majorităţii companiilor de a-şi înlocui rezervele sunt factorii majori, care determină această investiţie fără precedent, lucru care va avea consecinţe deosebit de puternice asupra noii producţii, în următorii ani.
Încă o dată, Arabia Saudită şi-a demonstrat potenţialul imens, prin creşterea şi scăderea propriei oferte de petrol, pentru a răspunde nevoilor pieţei şi scopurilor politice. Contrar aşteptărilor majorităţii analiştilor, Arabia Saudită are puterea de a impune reduceri chiar mai mari în exporturile de petrol iraniene.
Cu toate acestea, cei mai mulţi observatori şi experţi continuă să indice scenarii sumbre, modelate de frică. De departe cea mai importantă sursă de teamă este situaţia iraniană în desfăşurare şi perspectiva sumbră a unei escaladări militare în Golful Persic, alături de violenţa recurentă în mai multe ţări arabe, care ameninţă stabilitatea întregului Orient Mijlociu.
Un alt factor care tinde să stopeze actualul preţ al petrolului este o percepţie distorsionată privind disponibilitatea petrolului, actuală şi viitoare. Poate temându-se că se va ajunge curând la un aşa-numit “peak oil” (n.r. – punctul maxim de producţie, după care aceasta scade, până la epuizare), cei mai mulţi analişti par convinşi de faptul că petrolul va rămâne în ofertă solidă pe viitor şi că noi surse de aprovizionare vor fi prea scumpe pentru a permite o scădere a preţurilor la petrol.
Analize care fac rău
Pentru a face lucrurile şi mai rele, articole şi comentarii cu privire la orice problemă legată de petrol tind adesea să fie negative, trădând o gândire de tip ”Legea lui Murphy” – “dacă ceva poate merge prost, cu siguranţă că va merge prost”. Această gândire exagerează şi distorsionează realitatea. Astfel, se pot vedea nenumărate analize despre încetarea viitoarelor exporturi de petrol din Arabia, implozia probabilă a sectorului petrolier libian, imposibilitatea ca Irakul să-şi atingă obiectivele petroliere ambiţioase, declinul iminent al producţiei de petrol rusesc. Acelaşi lucru este valabil şi pentru boom-ul petrolului de şist din SUA, pe care mai mulţi observatori continuă să-l eticheteze o “bulă temporară”, aşa cum au făcut cu gazul de şist cu ani în urmă.
Cu aceşti ”ochelari de cal”, nimeni nu a anticipat redresarea foarte rapidă a producţiei de petrol libian, impactul limitat al exporturilor de petrol iraniene, creşterea uimitoare a petrolului de şist din SUA sau noile recorduri în producţia de petrol rusesc şi irakian. Cu alte cuvinte, în timp ce majoritatea prezintă doar perspectivele negative, doar câţiva au văzut realitatea.
Şi mai puţini observatori se întreabă de ce producţia globală de petrol continuă să crească, deşi analiştii spun că nu este posibilă o astfel de creştere din cauza epuizării rapide a resurselor de petrol. Nu se întreabă nici cum este posibil acest lucru în contextul declinului exporturilor iraniene?
În acest context, exceptând o criză reală – război deschis în Golful Persic sau întreruperea simultană a aprovizionării cu petrol în mai multe ţări producătoare – forţele reale care configurează piaţa petrolului atrag atenţia asupra unei scăderi semnificative a preţurilor petrolului. Este posibil, însă, ca psihologia pieţei să nu recunoască aceste forţe şi să continue să acţioneze ca şi cum preţurile la petrol trebuie să crească în mod necesar, iar acest lucru sprijină preţul petrolului în viitor.
În mod evident, bazele acestui sprijin pe baze psihologice sunt discutabile, lăsând piaţa petrolului pradă volatilităţii şi mascând riscul unei scăderi a preţului petrolului care pândeşte la colţ.
Dacă ruşii au dreptate, petrolul nu se epuizează
De remarcat, există două mari teorii privind formarea petrolului: organică (din dinozauir, plante etc) şi anorganică. Cei care susţin teoria petrolului „abiotic” (teoria anorganică) spun că petrolul nu s-a format din reziduurile biologice ale animalelor şi plantelor, de-a lungul erelor geologice, ci în magma terestră, de unde ar urca prin fisurile scoarţei planetei.
În 1956, în plin Război Rece, după ce ruşii fuseseră “alungaţi” din Orientul Mijlociu, “controlat” de americani, prof. Vladimir Porfiryev a anunţat concluzia: “Preponderenţa covârşitoare a evidenţei geologice impune concluzia că petrolul brut şi gazul natural de sondă nu au nicio legatură intrinsecă cu materia biologică ce îşi are originea aproape de suprafaţa Pământului. Ele sunt materiale primordiale, care au erupt de la mari adâncimi”.
Ruşii au dezvoltat tehnologia adaptată teoriei anorganice şi au reuşit să descopere ţiţei la adâncimi de 10.000 şi chiar 12.000 de metri, mult prea mari pentru ca rămăşiţele dinozaurilor să fie prezente. Şi americanii au descoperit gaze naturale la adâncimi la fel de mari.
Ceea ce presupune că, dacă teoria abiotică este corectă, atunci rezervele de petrol sunt limitate numai de cantitatea de hidrocarburi prezentă la formarea Pământului. Astfel, disponibilitatea petrolului depinde doar de capacităţile tehnologice de foraj la mare adâncime.
