Pe cea mai apropiată bursă de gaze naturale de România, cea de la Baumgarten (lângă Viena, Austria) – Central European Gas Hub AG (CEGH), prețul gazelor naturale atinge minime istorice.
Pe piața spot (Piața pentru Ziua Următoare), prețul mediu al gazelor naturale pentru ziua de miercuri, 20 mai, este de 5,652 euro/MWh. Pentru marți, 19 mai, prețul spot a fost de 6,117 euro/MWh, iar pentru luni, 18 mai – 6,348 euro/MWh.
Astfel, pentru 20 mai, prețul gazelor este de 27,35 lei/MWh (la cursul BNR valabil mâine, de 4,8395 lei/euro). Acest preț este 2,5 ori mai mic decât cel stabilit de autorități, de 68 lei/MWh, pentru consumatorii din România! Reamintim, Guvernul Dăncilă, la inițiativa lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, a aprobat OUG 114/2018, prin care se plafona prețul gazelor naturale din producția internă la 68 lei/MWh. În plus, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a hotărât, în luna februarie 2018, ca prețul de referință pentru plata redevențelor datorate de producătorii interni de gaze naturale să țină seama de prețurile de pe bursa de la Baumgarten.
De remarcat, un preț de nici 6 euro/MWh (altiminteri spus, circa 65 dolari/1000 metri cubi) al gazelor de import n-a mai fost de pe vremea CDR-ului! De acum 20 de ani!
De asemenea, potrivit CEGH, și prețul mediu al gazelor pentru contractele la termen de asemenea a scăzut. Astfel, prețul mediu pentru luna iunie 2020 este de 5,875 euro/MWh, pentru trimestrul 3 (lunile iulie, august și septembrie) – 6,551 euro/MWh, iar pentru iarna 2020 – 12,090 euro/MWh (circa 58 lei/MWh). Astfel, și prețul pentru iarnă, când acesta crește inevitabil, pentru că se majorează consumul, este mai mare decât cel plătit de clienții români!


