Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat, în Parlament, demisia Guvernului său, în urma protestelor din ultimele zile. Aproximativ 100.000 de persoane din peste 35 de oraşe au participat, duminică, la cele mai ample acţiuni de protest din ultimii 16 ani din Bulgaria, după ce manifestări ample au avut loc de-a lungul întregii săptămâni trecute. Principala revendicare a protestatarilor a fost renaţionalizarea celor trei societăţi de distribuire a energiei electrice, deţinute în prezent de companiile cehe CEZ şi EnergoPro şi cea austriacă EVN, din cauza facturilor insuportabile la electricitate.
În aceste condiţii, cel mai probabil vor fi organizate alegeri anticipate în aprilie. În mod normal, alegerile parlamentare erau programate pentru luna iulie. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, partidul GERB, de centru-dreapta, al premierului Boiko Borisov şi-a pierdut o mare parte din susţinători şi în prezent are şanse egale cu socialiştii fostului premier Serghei Stanişev.
În încercarea de a detensiona situaţia creată în ţară, Borisov l-a demis pe ministrul de Finanţe, Simeon Diankov, a anunţat reducerea preţului la electricitate cu 8%, iar Parchetul din Bulgaria a anunţat că va recomanda revocarea licenţei pentru CEZ.
Discuţii cu CEZ
Grupul ceh de utilităţi CEZ a ocolit reglementările legii achiziţiilor publice care prevedea majorarea cheltuielilor companiei în Bulgaria şi acesta este principalul motiv pentru planificata revocare a licenţei CEZ în statul balcanic, a anunţat Comisia de stat pentru reglementarea activităţii în domeniul energiei şi apei de la Sofia, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Comisia va acorda CEZ o săptămână pentru a-şi prezenţa argumentele, înainte de începerea audierilor la 16 aprilie, a declarat Andon Rokov, membru al Comisiei menţionate.
“Discuţiile sunt abia la început şi, dacă Comisia este convinsă că daunele sunt reparabile şi CEZ acceptă să îndeplinească reglementările, atunci este posibil ca licenţa să nu fie revocată. Dacă daunele nu pot fi reparate, licenţa CEZ va fi revocată”, a precizat Andon Rokov.
La rândul său, premierul ceh Petr Necas a afirmat că intenţia Bulgariei de a revoca licenţa CEZ este extrem de politizată, din cauza campaniei electorale, precizând că aşteaptă explicaţii privind motivele unei astfel de decizii.


