Acasă Stiri InterneGaze Prelungire la revizii

Prelungire la revizii

de M G

Verificările sau reviziile tehnice periodice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale care expiră pe perioada stării de urgenţă sunt considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgenţă, a anunţat Autoritatea Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Potrivit unui comunicat, acestea urmează să fie efectuate într-un termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă.

„Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa de astăzi, 23.04.2020, Ordinul nr. 71/2020 pentru modificarea şi completarea Procedurii privind verificările şi reviziile tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 179/2015, potrivit căruia verificările sau reviziile tehnice periodice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale care expiră pe perioada stării de urgenţă sunt considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgenţă, urmând a fi efectuate într-un termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă”, se arată în comunicat.

din aceeasi categorie