Acasă MediuDezvoltare Durabila Precizări de la Mediu

Precizări de la Mediu

de GM

Ministrul Mediului Laszlo Borbely îl contrazice pe preşedintele Traian Băsescu şi atrage atenţia că pentru proiectul Roşia Montană nu trebuie avizul CE, ci doar să respectăm cele mai bune practici. ” Proiectul de la Roşia Montană trebuie să respecte cele mai bune practici europene în ceea ce priveşte mineritul pe bază de cianuri, pentru avizarea sa nefiind necesar vreun aviz special din partea Comisiei Europene”, a declarat ministrul Mediului.

„În legătură cu atitudinea Comisiei Europene privind tehnologia cianurii, deşi există o rezoluţie a Parlamentului European în care acesta cere Comisiei Europene să analizeze această procedură şi să vină cu o propunere de tehnologii mai bune, în momentul de faţă – şi am vorbit de două ori cu Janez Potočnik, comisarul pentru mediu – Comisia are următorul punct de vedere: până nu vor fi găsite tehnologii mai bune decât cea cu cianură – şi în momentul de faţă nu există – trebuie ca statele, în avizarea acestui gen de proiecte, să ceară şi să aplice permanent cele mai bune practici”, a declarat Borbely, precizează Mediafax.

Cianuri ca în Suedia

Referindu-se la ce înseamnă de fapt „cele mai bune practici” în mineritul cu cianuri, ministrul a povestit că a fost în Suedia, „o ţară care are mare grijă de mediu”, unde a vizitat o astfel de mină. „Acolo ei au un sistem închis prin care reduc în aşa măsură concentraţia de cianuri încât, atunci când apele reziduale ajung în lacul de acumulare, aceste substanţe nici măcar nu mai pot fi măsurate”, a povestit ministrul, spunând că a cerut investitorului de la Roşia Montană să aplice „un sistem similar”.

„Eu am cerut două chestiuni: să reducă procentul de cianură până la un nivel care să nu mai fie poluant pentru natură şi să dea banii pentru renaturare, aproximativ 160 de milioane de dolari, în primii ani de exploatare şi nu în ultimii. Investitorul a fost, în principiu, de acord cu ambele solicitări, rămâne să le discutăm punctual, concret”, a declarat ministrul Borbely.

Oficialul guvernamental a ţinut să precizeze că toate cele stabilite „vor fi trecute” în avize, astfel încât să existe mecanisme de sancţionare în cazul în care înţelegerile nu sunt respectate.

Minerit doar cu cele mai bune practici

Ministrul Mediului şi Pădurilor a amintit că încă de la începutul mandatului a anunţat că va propune Guvernului o hotărâre prin care să se acorde acordul de mediu pentru acest proiect numai în cazul în care va avea siguranţa că investitorul „va respecta cele mai bune practici în ceea ce priveşte mineritul”.

Comitetul de Analiză Tehnică a proiectului minier de la Roşia Montană mai are de analizat doar două capitole din studiul de impact asupra mediului prezentat de investitor. „Apoi urmează să anunţe decizia”, a completat ministrul Borbely.

din aceeasi categorie