Acasă MediuDezvoltare Durabila Plaje recreate cu fonduri comunitare la închiriat

Plaje recreate cu fonduri comunitare la închiriat

de L M

Plajele reabilitate cu fonduri comunitare pot fi închiriate, a declarat Ioan Beneș, ministrul Apelor și Pădurilor. Aceasta era marea problemă a hotelierilor de pe litoral, care s-au văzut fără cele mai bune zone de plajă, după ce partea înnisipată a fost mărită în urma lucrărilor de consolidare a zonei costiere. Până acum, aceste plaje nu au fost închiriate, invocându-se regulamente comunicare care interzic acest lucru.

„Este o aparentă neclaritate. (…) S-au făcut adrese, demersuri către Uniunea Europeană prin care am detaliat acest subiect, iar începând din acest an, s-a primit aprobarea ca pe aceste reabilitări de plaje, din faza întâi, să poată fi închiriate. Drept urmare, plajele s-au şi închiriat, legal. Legea spune că aceste plaje se închiriază prin licitaţie. (…) Noi, prin aceste licitaţii, închiriem plajele contracost. Din aceşti bani, 50% merg la bugetul de stat. (…) UE a transmis către noi, Guvernul României, că aceste plaje pot fi închiriate. Pentru că obiectul nostru de activitate nu este să avem activitate turistică, în sensul să facem noi această activitate de primire a turiştilor pe plajă, cu şezlonguri, cu umbreluţe etc”, a spus Deneş, într-o conferinţă de presă, vineri, la Constanța, răspunzând la întrebarea dacă nu este încălcată legislaţia europeană prin desfăşurarea de activităţi comerciale, de către agenţii economici, în primii 5 ani de la reabilitarea plajelor cu fonduri UE.

El a precizat că 30% din suprafaţa plajei închiriate de agenţii economici trebuie să fie lăsată liberă, fără şezlonguri, pentru turiştii care doresc să facă plajă pe cearşafuri, informează Agerpres.

De mai mulți ani, plajele de la Marea Neagră au fost închiriate, prin licitație, operatorilor din turism. Prima problemă a apărut când hotelierii s-au plâns că plajele din fața clădirilor lor au fost adjudecate de alți agenți economici, fapt ce le afectează afacerilor. Apoi, au început proiectele de consolidare a zonei costieri care au vizat și lărgirea plajelor. Astfel, s-a ajuns în situația în care operatorii aveau închiriate plajele, dar zona nou creată, adică cea adiacentă mării, să fie liberă de contract. În acest fel, hotelierii, în special, s-au plâns că le sunt afectate afacerile, din nou, pentru că cea mai râvnită parte de nisip nu mai poate fi folosită de turiștii lor Până acum, s-a invocat faptul că, fiind zone create cu fonduri publice, comunitare, nu era permisă obținerea de profit în urma utilizării lor. Din acest an, situația a fost reglementată, iar plajele nou create au putut ajunge la operatorii economici care le exploatează.

Refacerea plajelor face parte din proiectul finanțat prin POIM – „Reducerea eroziunii costiere (2014-2020)”, faza a II-a. Suma totală a investiției este de 3.404.223.130 lei cu TVA, aproximativ 752 milioane de euro. Valoarea estimată a investiției aferentă primei etape este de 1.009.893.630 lei, în care sunt prevăzute lucrări în 5 loturi: Stăvilare -Edighiol și Periboina; Mamaia; Tomis (Casino); Agigea; Eforie. Etapa a doua, estimată la 2.394.329.500 lei, are în vedere lucrări în cadrul altor 6 loturi: Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangaliei- Venus-Aurora, Mangalia – Saturn, 2 Mai.

În acest context, ministrul a ținut să mulțumească Premierului Viorica Dăncilă și ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, pentru sprijinul acordat în concretizarea proiectului „Reducerea eroziunii costiere faza II (2014-2020)”.

din aceeasi categorie