Acasă MediuDezvoltare Durabila Ping pong cu măsurile nepopulare pentru Codul Silvic

Ping pong cu măsurile nepopulare pentru Codul Silvic

de L M

Proiectul noului Cod Silvic, aprobat de Guvern și înaintat Parlamentului pentru dezbatere și adoptare, a trezit reacții puternice. Cei de la putere îl consideră un document excelent, rezultat al consultărilor cu specialiștii; cei din opoziție acuză grave manevre de susținere a tăierilor ilegale de lemn. Cel mai dezbătut subiect a ajuns să fie cel referitor la confiscarea mijloacelor de transport de lemn tăiat ilegal. Deși toată lumea spune că vrea o astfel de măsură, pentru că are mare impact, nimeni nu vrea să și-o asume, pentru că este extrem de nepopulară, mai ales în acest an, cu atât de multe alegeri.

„Noul Cod Silvic nu e ca şi cum ar prezenta vreo noutate. (…) Confiscarea mijlocului de transport este cea mai cea mai bună şi cea mai sigură metodă de a opri furtul de lemne din pădure. Nici amenda, nici dosarul penal sau nicio confiscare a masei lemnoase nu este la fel de eficientă, precum s-a dovedit deja”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, luni, în cadrul unei conferințe de presă.

Elaborarea unui nou Cod Silvic este jalon în PNRR, astfel că Guvernul a aprobat un proiect de lege cu acest act normativ, ce urmează să fie dezbătut în Parlament începând de mâine. Procedura va fi una de urgență, pentru ca adoptarea codului să se facă în timp util.

„Am solicitat, este adevărat, o procedură de urgenţă, pentru că în acelaşi timp noul Cod Silvic este jalon în PNRR şi speranţa mea este aceea că nu vom avea un timp extrem de îndelungat, aşa cum în mod tradiţional durează în Parlamentul României. Adoptarea unei legi poate dura ani de zile şi cu siguranţă nu ne permitem să alocăm extraordinar de mult timp în dezbaterile parlamentare. În acelaşi timp, este şi firesc ca fiecare grup politic sau fiecare parlamentar să vină cu propuneri de îmbunătăţire a Codului respectiv”, a spus ministrul.

Uniunea Salvaţi România (USR) a acuzat, duminică, PSD şi PNL că se pregătesc să renunţe la măsura confiscării vehiculelor care transportă ilegal lemne prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod Silvic. „Confiscarea vehiculelor care transportă ilegal lemne este o măsură bună, care şi-a dovedit eficienţa în practică şi trebuie păstrată în noul Cod Silvic. Fără o justificare serioasă, PSD şi PNL se pregătesc acum să o elimine prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod silvic”, susţine formaţiunea politică, într-un comunicat de presă. Potrivit USR, acest tip de sancţiune a fost introdusă în Codul Silvic în anul 2020 şi a dat rezultate.

Ministrul Mediului a declarat că „va susține în continuare măsurile privind confiscarea mașinilor, rezolvarea conflictului de interese și accesul liber în pădure”, chiar dacă, din Guvern, proiectul de Cod a ieșit fără celebra măsură privind confiscarea. „Nu puteam ieși din Guvern cu un act normativ cu observații”, a spus demnitarul. Fechet a precizat și la ce se referă conflictul de interese: gatere și exploatări forestiere deținute de apropiații pădurarilor, ca măsură de eludare a legii. 

„Cu privire la cele 51 de amendamente de la USR, le-am propus colegilor de la USR lucruri benefice: confiscarea mijloacelor de transport este cea mai bună măsură. Nici amenda, nici dosarul penal, nici confiscarea lemnului nu au dat rezultate precum confiscarea mijloacelor de transport. Le-am spus colegilor de la USR să nu politizăm subiectul și să facem cum am mai făcut în cazul publicării amenajamentelor silvice în Monitorul Oficial: ca respectiva modificare să nu vină de la mine, ci să vină de la toți parlamentarii din Comisia de Mediu, să vină de la unanimitatea, sper eu, parlamentarilor din cele două comisii”, a completat ministrul Mediului.

 

din aceeasi categorie