Acasă Stiri InterneGaze Petrom se implică în îmbunătățirea serviciilor medicale

Petrom se implică în îmbunătățirea serviciilor medicale

de M G

OMV Petrom suplimentează contribuția pentru modernizarea blocului operator al Spitalului de Urgență Ploiești cu circa 2 milioane de euro. Această contribuție suplimentară se adaugă sponsorizării în valoare de 3 milioane de euro din 2022. Banii sunt dedicați reabilitării sălilor de operații prin dotarea cu aparatură medicală modernă. Sponsorizarea OMV Petrom susține modernizarea a 11 săli de operație din cele 13 ale Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Spitalul de Urgență Ploiești este cea mai importantă unitate medicală din județul Prahova, fiind singurul spital din zonă cu secții de chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă și tratare a pacienților cu arsuri.

„Sănătatea oamenilor noștri și a comunităților în care suntem prezenți este prioritară pentru noi. Mă bucur că putem contribui la îmbunătățirea serviciilor medicale pe care le oferă Spitalul Județean și sunt impresionată de progresul remarcabil cu modernizarea primelor 7 săli de operații. Cu această nouă contribuție, suntem mai aproape de modernizarea completă a acestei unități vitale pentru comunitatea prahoveană. Le mulțumesc tuturor profesioniștilor din cadrul spitalului și autorităților locale pentru că au făcut posibil acest proiect”, a declarat, într-un comunicat de presă, Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

„În ultima perioadă, Consiliul Județean Prahova a făcut investiții consistente și susținute pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite prahovenilor. Încurajez companiile din județul Prahova, după modelul parteneriatului cu OMV Petrom, să ni se alăture și să întoarcă în comunități o parte din valoarea creată de prahoveni”, a spus, la rândul său, Iulian Dumitrescu, președinte al Consiliului Județean Prahova.

În cursul anului trecut au fost dotate cu echipamente 7 dintre cele 13 săli de operație ale spitalului. Urmează ca alte 4 să fie dotate cu echipamente medicale moderne. Acestea includ: 1 masă și 2 platforme electrochirurgicale pentru chirurgie generală, 2 mese și platforme electrochirurgicale pentru neurochirurgie, 1 platformă electrochirurgicală pentru chirurgie urologică,2 aparate de anestezie de înaltă performanță, o linie completă pentru operații de laparoscopie și de toracoscopie, un aspirator chirurgical, 13 sisteme de sterilizare a aerului etc.

OMV Petrom s-a implicat constant în proiecte importante din domeniul sănătății. Astfel, compania a susținut cu 10 milioane de euro Asociația Dăruiește Viață pentru primul spital oncologic pentru copii din România. De asemenea, OMV Petrom a susținut cu 1,5 milioane de euro Asociația Blondie, pentru a facilita transportul pacienților, în special copii, ale căror afecțiuni nu pot fi tratate în țara noastră. Compania s-a implicat și în combaterea pandemiei COVID-19, sprijinind Crucea Roșie și spitalele din prima linie cu 1,4 milioane de euro. În total, în ultimii 5 ani, OMV Petrom a susținut sectorul medical din România cu peste 18 milioane de euro.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom. Anul trecut, OMV Petrom a obținut un profit net de 10,3 miliarde de lei și a virat la bugetul statului taxe și impozite în valoare de aproximativ 20 miliarde de lei.

Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,1% se tranzacționează liber.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

din aceeasi categorie