Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a emis reglementări ciudat de permisive, în condiţiile în care pe piaţă se duce un adevărat război economic, pe faţă, a declarat Iulian Iancu, preşedintele comisiei de anchetă a activităţii ANRE, la finalul audierilor. Comisia parlamentară de anchetă a activităţii ANRE, care îşi propune să afle care sunt preţurile corecte ale energiei electrice şi gazelor naturale, i-a chemat la audieri pe reprezentanţii Transelectrica, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Romgaz, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, Electrocentrale (Elcen) Bucureşti, OPCOM şi Dispeceratul Energetic Naţional. Au lipsit reprezentanţii Nuclearelectrica şi Transgaz, care au anunţat că se vor prezenta la o şedinţă următoare, precum şi cei ai OMV Petrom, care au spus că vor răspunde în scris întrebărilor membrilor comisiei.
„Din analiză, după părerea mea, au reieşit lucruri extrem de grave. Este vorba despre intervenţii de natură administrativă la producătorii de gaze, prin ordonanţe de urgenţă, hotărâri de Guvern, reglementări, chiar intervenţii din partea Curţii de Conturi, care, în final, au dus direct la creşterea preţului şi diminuarea veniturilor Romgaz şi diminuarea cu 500 de milioane de lei a veniturilor la bugetul de stat”, a afirmat Iancu.
Cel mai probabil, Iulian Iancu s-a referit OG 7/2013, care instituia supraimpozitul la producţia de gaze naturale şi care stabilea un preţ minim de taxare de 72 lei/MWh, chiar dacă preţul pentru populaţie era de 60 lei/MWh. De asemenea, Curtea de Conturi a considerat că majorarea cantităţii de gaze livrată populaţiei de către Romgaz în perioada de ger năprasnic, la preţul aferent clientului casnic, ar fi prejudiciat compania.
Un alt lucru ciudat care a reieşit din discuţii a fost profitul de 50% din cifra de afaceri al Hidroelectrica, a adăugat deputatul, precum şi faptul că, în iunie, ANRE a recunoscut preţurile mari de pe bursă în tarifele finale plătite de consumatori.
„Vedem o lovitură direct dată competitivităţii economiei româneşti. Ne aflăm într-un război economic pe faţă. Unii îşi dezvoltă activităţi economice, iar în România se închid activităţi economice foarte importante, cu consecinţe dramatice pe zona de încasări la buget şi pe zona locurilor de muncă”, a mai spus Iancu.
Totodată, întrebat ce avantaj ar fi avut OMV Petrom din faptul că şi-a închis capacitatea de producţie de energie, Iancu a răspuns că este probabil ca Petrom să fi vrut să valorifice cantitatea de gaze disponibilizată, pe care altfel ar fi trebuit să o utilizeze pentru producerea de energie.
Referitor la absenţa OMV Petrom de la audieri, Iancu a precizat că va transmite direct la Parchet, DNA şi DIICOT informaţiile care vor rezulta din aceste audieri.
„În momentul în care eşti un actor atât de important în România, cu implicaţii în viaţa cetăţenilor şi cu avantaje foarte mari din partea acestei ţări, nu te duci nici măcar să discuţi?”, s-a întrebat deputatul.
Reamintim, Iulian Iancu a acuzat, recent, compania OMV Petrom de manipularea pieţei şi de creşterea excesivă a preţurilor.
La întrebarea dacă, în opinia sa, din audierile de până acum a reieşit comiterea de infracţiuni sau a rezultat existenţa unei reglementări permisive, Iancu a spus: „Am constatat o reglementare permisivă, în această fază, care, însă, poate să degenereze în reglementare interesată şi poate să degenereze şi în acţiune infracţională”.
„Acum vedem o reglementare permisivă ciudată”, a adăugat el, oferind drept exemplu faptul că ANRE a acordat licenţe pentru bursele de gaze în 2013, dar nici până astăzi nu a aprobat regulile de funcţionare.
De asemenea, o altă suspiciune pe care deputatul o are priveşte o eventuală înţelegere între Hidroelectrica şi OMV Petrom pe piaţa de echilibrare şi a transmis Consiliului Concurenţei o solicitare în acest sens.
Audierile comisiei de anchetă vor continua joia viitoare, când vor fi invitaţi distribuitorii de energie. Urmează furnizorii de energie şi miniştrii Energiei din ultima perioadă, precum şi reprezentanţii Consiliului Concurenţei.
2 comentarii
Domnilor profitul la hidroelectrica sa facut deoarece tot ce se face se face de mantuiala pe bani putini, SAP implementat este o greseala deoarece nu este complet, am ajuns sa cumparam noi ce ne trebuie pentru a ne desfasura activitatea deoarece si o guma daca iti trebuie Este nevoie sa faciRNO si sa aprobe directoratul, toate aceste proceduri sunt o bataie de joc
Iancu e un monument de prostie, incompetenta si rea intentie.
In primul rand, OMV a pierdut o caruta de bani pt ca a cumparat din spot la preturi enorme ca sa isi onoreze vanzari la termen anteriore la preturi mult mai mici(comportament de piata corect, ghinion pt ei ca eu tras o gaura majora).
In aldoilea rand, mare specialist Iancu omite sa ne spuna ca in Romania NU exista o platforma de tranzactionare gaze pt ziua urmatoare (asa cum avem la energie) si, drept urmare, pretul gazului pe termen scurt nu a sarit precum cel al electricitatii, deci OMV chiar daca avea gaz sa se spele cu el pe cap nu avea cum sa il vanda de azi pe maine.
Sunt atatea discrepatnte de logica functionala, matematica si de bun simt in discursul acestui individ incat nu il poti cataloga doar prost ci este ticalos, pe calapodul clicii de mafioti care conduce tara asta, PSD.
Comments are closed.