Acasă Economie Pericol “regenerabil”

Pericol “regenerabil”

de GM

Managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel (foto), este de părere că producătorii de energie eoliană reprezintă, în continuare, un mare pericol pentru gigantul energetic, mai ales că, la sfârşitul anului trecut, a fost aprobat un proiect de realizarea a încă 110 parcuri eoliene pe teritoriul României.

“Reprezintă un mare pericol. În penultima zi din anul 2013, în data de 30 decembrie, la ANRE s-au aprobat încă 110 proiecte de parcuri eoliene. Nu ştiu ce înseamnă ca şi putere instalată, dar ce ştiu este că a fost o şedinţă de şapte ore, în care s-au mai aprobat încă 110 proiecte de parcuri eoliene, pentru că, dacă nu se aprobau atunci, de pe data de 1 ianuarie 2014 intra în vigoare Hotărârea de Guvern care taie certificatele verzi la sub jumătate. Acesta nu e un lucru de natură să ne bucure, pentru că vom avea încă nişte sute de megawaţi putere instalată, care vor crea, în continuare, aceleaşi gen de dezechilibre în sistem cu care ne-am confruntat în 2013. Este o mare problemă”, a spus Ciurel, conform Agerpres.

El a explicat măsurile de protecţie pe care CEO trebuie să le ia pentru a evita dezechilibrele din sistem. În 2014, complexul va produce energie verde, prin utilizarea de plante energetice, care vor fi combinate cu cărbunele.

“Măsurile de protecţie sunt reprezentate de schimbarea legislaţiei secundare (…) Ordinul 33 a fost înlocuit cu Ordinul 57, prin care producătorii să se alinieze la start în aceleaşi condiţii, în sensul că reducerea de sarcină la ieşirea din funcţionare să se facă într-o anumită ordine, nu întotdeauna numai termo, aşa cum se întâmpla până acum, în aşa fel încât aveam acele porniri şi opriri cu zecile pe lună, care erau la fel de costisitoare şi pentru noi, şi pentru dumneavoastră, consumatorii, pentru că se regăseau în preţul plătit de consumatorului final. De asemenea, pentru anul 2014 vom fi şi noi înscrişi în grila producătorilor de regenerabile, în două direcţii. O direcţie va fi un cuantum de 10 megawaţi instalaţi pe energie fotovoltaică, vom fi şi noi beneficiari de certificate verzi. Cea de-a doua direcţie este reprezentată de biomasă, combinarea cărbunelui cu plante energetice”, a afirmat managerul CEO.

Pregătiri pentru listare

Pe de altă parte, Laurenţiu Ciurel a prezentat modul în care se pregăteşte compania pentru listarea a 15% din acţiuni la bursă, punctând că trebuie date explicaţii cu privire la modul în care vor fi recuperate creanţele, care sunt în valoare de 770 de milioane de lei.

Ciurel a precizat că va fi nevoie de o nouă vizită în Statele Unite ale Americii, unde la va explica potenţialilor investitori despre parcursul gigantului energetic în anul 2013, dar şi despre modul în care intenţionează să recupereze datoriile de la termocentralele care nu au plătit cărbunele livrat de CEO (n.r. – roadshow).

“Probabil că va trebui să mergem din nou în Statele Unite, sunt cereri acolo să venim să explicăm mai bine despre trendurile şi situaţiile economice ale companiei. O pregătim pentru listarea la bursă, în sensul că se pare că anul financiar se încheie în condiţii favorabile şi trebuie să explicăm tot parcursul anului 2013, cu toate particularităţile lui. Aproape sigur că şi luna decembrie am încheiat-o pe plus, aşa încât profitul total estimat este în jur de 304 milioane de lei, ceea ce este mult peste ce visam, din care profit pur, profit din exploatare, este 170 de milioane de lei. Va trebui să explicăm în ce măsură putem să recuperăm creanţele, sunt 770 de milioane de lei creanţe de încasat de la colaboratori, de ce am continuat să dăm cărbune în zone în care nu ne-am putut recupera banii, pentru că asta este marea problemă a investitorilor, faptul că dividentul la sfârşit de an poate fi micşorat de cuantumul acestor creanţe neîncasate”, a precizat managerul CEO.

Pachetul de 15% de acţiuni al CEO va fi listat la bursă în luna octombrie a acestui an.

din aceeasi categorie

1 comentariu

turma ianuarie 29, 2014 - 9:56 am

„Reprezintă un mare pericol […] vom avea încă nişte sute de megawaţi putere instalată, care vor crea, în continuare, aceleaşi gen de dezechilibre în sistem cu care ne-am confruntat în 2013”

…cateva fraze mai tarziu,
„O direcţie va fi un cuantum de 10 megawaţi instalaţi pe energie fotovoltaică, vom fi şi noi beneficiari de certificate verzi.”
Pai ori sint rele, ori sint bune regenerabilele, domnule director?:-)

E drept, merita studiat cum a fost posibila aprobarea pe banda rulanta a celor 110 parcuri la limita termenului pt reducerea certificatelor.

Comments are closed.