Acasă MediuDezvoltare Durabila Pădurile, motiv de scandal la audierile din Parlament

Pădurile, motiv de scandal la audierile din Parlament

de L M

Audierea lui Costel Alexe, ministrul de la Mediu, desemnat să ocupe funcția și în Guvernul Orban 2, a avut în centrul atenției situația pădurilor, problema degenerând într-o dispută în toată regula între actualul ocupant al postului și fostul ministru al Pădurilor, Doina Pană. Printre acuze reciproce, candidatul a reușit să mai spună încă o dată ce vrea să facă la minister, de la catalogul pădurilor virgine și până la măsuri privind calitatea aerului, trecând prin pădurea Băneasa, care ar urma să ajungă pădure-parc. Nu a pomenit nimic despre schimbări climatice, ce dirijează noile politici la nivel comunitar. În cele din urmă, cum era de așteptat, Costel Alexe a primit aviz negativ.

Problema tăierilor ilegale de pădure au ținut agenda audierilor din Comisiile parlamentare de specialitate ale lui Costel Alexe, ministrul propus al Mediului în Cabinetul Orban 2. Ministrul a ținut să puncteze că tăierile ilegale au luat amploare în ultimii 3 ani, de guvernare PSD, în special în perioada ministrului Ioan Deneș, pe care Alexe l-a catalogat „cel mai slab ministru al Pădurilor”; nici chiar membrii PSD nu au rispostat prea mult la această remarcă. Cel mai aprig oponent al activității de 3 luni al lui Costel Alexe la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost Doina Pană, deputatul PSD deținând, ala rândul său, portofoliul de la Păduri.

Scandalul a fost mare, cu acuze de ambele părți. Că PSD a lăsat din mână problema tăierilor ilegale, că SUMAL-ul, pachetul informatic necesar pentru asigurarea trasabilității lemnului ce este dezvoltat împreună cu STS, a fost lăsat în uitare, iar rapoartele Comisie Europene, care pun pe seama poluării cu pulberi în suspensie moartea a 23.000 de români anual, au fost ținute la sertar. De cealaltă parte, Doina Pană a susținut că Guvernul Orban 1 a primit tot ce avea nevoie ca să facă treabă, dar nu a făcut. Inclusiv demersurile necesare pentru realizarea SUMAL. Pe lângă tăierile ilegale, cea mai dezbătută problemă a fost cea a gărzilor forestiere. În viziunea PSD, PNL le-a desființat, iar PNL susține că abia acum există o structură de control silvic, pentru că PSD a amputat prerogativele acestora.

Totuși, informațiile prezentate de actualul ministru au pus pe gânduri. Potrivit acestuia, gărzile de mediu au semnalat că „cele mai mari hoţii descoperite în ultimii doi ani” au fost în Maramureş, de unde au dispărut 110.000 metri cubi de lemne, Bistriţa-Năsăud, cu peste 30.000 mc furaţi, Sibiu – peste 20.000 mc. „Topul” este completat de județele Cluj, Caraş-Severin, Alba şi Neamţ.

„Comisia Europeană în aceşti trei ani şi-a pierdut efectiv răbdarea în raport cu autorităţile de la Bucureşti. S-ar putea ca după alegerile anticipate sau alegeri la termen să ne regăsim cu toţii la aceeaşi masă şi va trebui, indiferent de cine va forma Guvernul, să fim mai credibili şi să facem paşi importanţi în a rezolva aceste probleme, pentru că nu sunt nici problemele lui Costel Alexe şi nici ale oricăruia dintre dumneavoastră. Sunt probleme cu care se confruntă România”, a spus ministrul propus al Mediului.

Costel Alexe a primit aviz negativ, cum era de așteptat.

 

din aceeasi categorie