Regia Națională a Pădurilor a avut grijă să se încadreze în termen, ca, până la 1 iulie 2024, să se reorganizeze, dar cum, rămâne un mister. Deși noua organigramă a fost aprobată de Consiliul de Administrație, ea rămâne secretă. Noua formă de organizare are mare importanță pentru că, la un moment dat, s-a pus problema că reorganizarea regiei ar permite privatizarea ei, cu consecințe dure pentru pădurile statului pe care le administrează, iar secretomania alimentează astfel de idei. Singura informație pe care Romsilva „a divulgat-o” la solicitarea FOCUS ENERGETIC se referă la numărul de posturi de șefi desființate. Niciun director nu va rămâne fără „scaun”, reorganizarea fiind pentru funcții mai mărunte. Romsilva este o structură extrem de importantă pentru că administrează pădurile proprietate publică.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) Romsilva nr. 11/27 iunie 2024, s-a aprobat reorganizarea structurilor din cadrul atât al aparatului central, cât și al unităților regiei. Decizia are la bază Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.
Anul trecut, Romsilva a fost în centrul unui scandal privind reorganizarea activității sale, mulți susținând că varianta promovată de Guvern ar duce, în cele din urmă, la privatizarea structurii care administrează pădurile statului. De fapt, se punea problema separării activității de administrare a pădurii de cea comercială, adică de vânzare a lemnului. Sindicaliștii silvicultori nu au agreat această formulă, trecând la acțiuni de protest. Foștii șefi de la Romsilva ajunseseră la o formulă relativ de compromis, în care activitățile regiei să fie separate, și nu divizate.
Reformarea Regiei Naționale a Pădurilor este punct în Planul Național de Redresare și Reziliență, acesta fiind și principalul motiv pentru care s-a cerut reformarea/modernizarea/restructurarea regiei. În ultimul timp, acest lucru a cam fost dat uitării în spațiul public. Nici Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca autoritate publică centrală responsabilă, nici Romsilva nu au mai comunicat nimic despre acest subiect.
Prin noua organigramă promovată la nivelul regiei, se poate deschide calea reformării promise chiar și de Guvern. FOCUS ENERGETIC a solicitat această nouă organigramă, votată de CA al Romsilva, dar oficialii regiei au refuzat să o dea publicității.
„După finalizarea într-un termen rezonabil a măsurilor de punere în aplicare, noua structură organizatorică a aparatului central al regiei, precum și structurile organizatorice din cadrul unităților regiei vor putea fi consultate pe site-ul regiei în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.544 2001 privind liberul acces intormațiile de interes public”, se arată în răspunsul Romsilva pentru FOCUS ENERGETIC. Rămâne un mister motivul pentru care un document oficial, care trebuie pus la dispoziția publicului, poate fi publicat numai după ce produce efecte.
Tot timpul, oficialii Romsilva, silvicultorii în general, s-au plâns de imaginea proastă pe care ei și regia o au. Dar modul în care tratează transparența, inclusiv a documentelor oficiale ce trebuie prezentate public, alimentează această situație.
Reducere de personal „pe hârtie”
Reducerea cheltuielilor regiei, prin reducerea cheltuielilor cu personalul, potrivit Legii nr. 296/2023, se face fără „durere”. Posturile de șefi desființate este mic în comparație cu structura de personal a regiei, care figurează ca al treilea angajator din România. În plus, niciun post de director nu a dispărut, astfel că restructurarea a vizat funcțiile fără importanță.
„Ca urmare a reorganizării structurilor organizatorice din cadrul unităţilor regiei, în conformitate cu prevederile art. XXXVII alin. (7) (71), (72), (8) şi (11) din Legea nr. 296/2023, în unitățile cu şi fără personalitate juridică din cadrul RNP-Romsilva au fost desfiintate în total 49 de birouri și 1 serviciu, fiind desfiinţate totodată și funcţiile de conducere corespunzătoarc structurilor”, se arată în răspunsul regiei pentru FOCUS ENERGETIC.
De remarcat, Romsilva are 41 de direcții silvice, Complexul Silva, 22 administrații de parcuri, Muzeul Cinegetic și Direcția de Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor, de fapt fosta Regie „Cai de Rasă”.
„Prin reorganizarea aparatului central al regiei dintr-un total de 26 de posturi de conducere au fost desfiinţate 14, respectiv 12 posturi de șef de serviciu și două de șef de birou”, completează răspunsul.
Economiile regiei vor fi completate de posturile desființate, dar care, oricum, nu erau ocupate, așa cum prevede art.XXXII alin. (2) din Legea nr.296 /2023.
„Numărul total al posturilor care se vor desfinţa la nivelul structurilor organizatorice din cadrul unităţilor regiei este de 943 posturi și cuprinde atât posturi tehnice silvice, de alte specialități, precum și posturi din categoria muncitorilor direct şi indirect productivi. La nivelul aparatului central, din totalul de 147 de posturi existente în structura organizatorică au fost desfiintate 13 posturi care erau vacante la data intrării în vigoare a Legii ar. 296/2023”, arată documentul.
Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al Romsilva, în 2023 au fost bugetate 14.500 posturi, iar în 2024 numărul a scăzut la 14.200 de angajați.