Acasă EconomieComunicatii & IT Oradea, primul oraş din România cu două reţele de electricitate

Oradea, primul oraş din România cu două reţele de electricitate

de GM

OradeaDupă ce acum doi ani, RCS & RDS a intrat pe piață ca producător de energie electrică, iar de la începutul anului este furnizor de electricitate, se pregătește acum de realizarea unei rețele proprii de distribuție. Primăria din Oradea și compania RCS & RDS vor colabora pentru construirea unei noi reţele de distribuție a energiei electrice. Oraşul devine astfel primul din România care se implică într-un asemenea proiect ce va aduce economii considerabile la facturi şi pentru localnici, şi pentru firme.

Înregistrăm o premieră în România. Principalul câștigător va fi cetățeanul. Vom fi primul oraș din România cu energie ieftină pentru companiile care investesc în Oradea”, a spus Ilie Bolojan, primarul oraşului Oradea, citat de Digi24.

Procesul de autorizare ca distribuitor este în plină desfășurare.

„Avem în sistem o procedură ca să putem servi prompt. Iar în calitate de distribuitor, da, vom veni cu un cablu nou la dumneavoastră în proprietate”, spune, la rândul său, Nelu Dumea, director regional la RCS & RDS.

Primăria Oradea, ca partener RCS & RDS, va oferi companiei terenuri pentru construirea unor stații de transformare și distribuție.

Energia electrică provine din două surse. Din producție proprie – și vom mai construi surse -, precum și din achiziții de energie pe bursă”, explică directorul regional al RCS & RDS.

Energia electrică va fi furnizată consumatorilor la un preț cu aproape 20 de procente mai mic decât cel actual.

Vom realiza economii foarte importante la bugetul local, de cel puțin 1,1 milioane de euro anual”, estimează Ilie Bolojan.

Energie electrică mai ieftină primește deja regia de transport local. De la 1 mai, și iluminatul public al orașului se va baza pe electricitatea oferită de RCS & RDS. Autoritățile spun că de tarifele scăzute vor beneficia și firmele din parcul industrial. După ce Consiliul Local va fi de acord cu parteneriatul, Primăria va încasa 10% din profitul rezultat în urma vânzării către terți.

din aceeasi categorie