Acasă Economie O idee interesantă: utilizarea rezervelor de aur pentru acoperirea deficitului. Deocamdată în Italia

O idee interesantă: utilizarea rezervelor de aur pentru acoperirea deficitului. Deocamdată în Italia

de M G

Utilizarea rezervelor de aur ale Italiei pentru acoperirea găurilor din buget ar putea fi o „idee interesantă”, a declarat vice-premierul Matteo Salvini, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Guvernul de la Roma analizează o astfel de măsură, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Dacă italienii vor apela la această soluţie, suntem convinşi că, „mâine – pomâine” şi România va face la fel! Rezerva de aur a ţării noastre se ridică la 103,7 tone. Potrivit Băncii Naţionale a României (BNR), în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia era, la sfârşitul lunii ianuarie 2019, de 3,8 miliarde euro.

Cotidianul La Stampa susţine că Guvernul de la Roma analizează posibilitatea utilizării unei părţi din rezerva de aur a ţării, care este păstrată la Banca Centrală a Italiei, pentru a ţine sub control deficitul bugetar în acest an şi a evita o programată majorare a TVA în 2020.

„Nu este un subiect pe care să îl urmăresc, dar ar putea fi o idee interesantă”, a spus Salvini, care este şi lider al Ligii (extrema dreapta), întrebat fiind despre posibilitatea de a accesa rezervele de aur. „Aurul de la banca Italiei aparţine italienilor, nu altora”, a adăugat Salvini.

Precedentele tentative ale guvernelor italiene de a taxa rezervele de aur sau de a vinde o parte din aceste rezerve pentru a putea echilibra bugetul au fost oprite de autorităţile europene, pentru că ar submina independenţa Băncii Centrale a Italiei sau ar încălca regulile referitoare la finanţarea publică.

Discuţiile referitoare la utilizarea rezervei de aur vin după ce liderii coaliţiei la putere în Italia, formată din Liga (extrema dreapta) şi Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem), au promis în ultimele zile că îi vor înlocui pe oficialii de la vârful Băncii Centrale a Italiei, care, în opinia liderilor coaliţiei, trebuie să plătească pentru că nu au reuşit să împiedice falimentul băncilor.

De remarcat, şi în România se înmulţesc criticile la adresa guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, acuzat că nu controlează mai bine cursul leu/euro şi dobânda ROBOR.

Consiliul Mondial al Aurului (WGC) estimează că în 2018 rezervele de aur ale Italiei se ridicau la 2.451,8 tone, ceea ce le plasează pe locul al treilea la nivel mondial, după cele ale SUA şi Germaniei.

din aceeasi categorie