Nu mai înțelegem nimic! Instanța a respins, din nou, insolvența Complexului Energetic Hunedoara
noiembrie 4, 2019
Cererea de insolvenţă depusă la Tribunalul Hunedoara de către administraţia Complexului Energetic (CE) Hunedoara (CEH) a fost respinsă de instanţa de judecată. De asemenea, a fost respinsă şi solicitarea prin care compania cerea suspendarea provizorie a procedurilor de executare silită individuală. În ultimii 2-3 ani, cam din 6 în 6 luni, fie administrația, fie creditorii au cerut insolvența CE Hunedoara. Instanțele din Hunedoara și Alba Iulia au respins, de fiecare dată, intrarea în această procedură. Ceea ce ne face să nu mai înțelegem nimic! CEH este, practic, “cu ambele picioare în groapă“ la cât de mari sunt datoriile pe care le-a acumulat! Și, totuși, judecătorii îi refuză intrarea în insolvență! Fie cererile de insolvență sunt prost întocmite, și atunci instanțele le resping “pe bandă rulantă“ din cauza formei, fie este altceva la mijloc! Și într-o situație, și în alta, concluzia este una singură: cineva nu are interesul ca CE Hunedoara să intre în insolvență și ca un administrator judiciar să conducă compania!
„Instanţa Tribunalului Hunedoara a respins cererea pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă formulată de debitorul SC Complexul Energetic Hunedoara SA şi a respins cererea de suspendare provizorie a oricărei proceduri de executare silită individuală declanşată împotriva debitorului CEH. Împotriva Hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate formula apel în termen de 7 zile de la comunicare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, transmite Agerpres.
Într-un alt dosar, în care mai mulţi creditori cereau insolvenţa CEH, instanţa a decis soluţionarea cererilor la un nou termen, care a fost fixat pe 14 noiembrie.
Fără să comenteze decizia instanţei, Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara”, de la termocentrala Mintia, parte a CEH, şi-a manifestat îngrijorarea faţă de faptul că societatea nu poate intra în insolvenţă, iar conturile acesteia pot fi executate de creditori.
„Toate încasările se vor duce la creditori, iar plata furnizorilor şi a viitoarelor salarii va deveni o problemă. Insolvenţa este necesară pentru că, automat, se oprea executarea conturilor. Fără plata transportului cărbunelui la CFR şi fără gaz, în calitate de furnizori, există riscul opririi termocentralelor”, a apreciat preşedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara”, Cristian Iştoc.
CEH este format din termocentralele Mintia şi Paroşeni, alături de minele care le deservesc – Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan.