Acasă Stiri InterneGaze Noi vicepreședinți la Centrul Român al Energiei

Noi vicepreședinți la Centrul Român al Energiei

de M G

Asociația Centrul Român al Energiei (CRE) a organizat, recent, a XXVI-a Adunare Generală, în cadrul căreia a fost aleasă echipa de vicepreședinți pentru o perioadă de 3 ani.

Astfel, Ioan Roșca, fost director general al Electrica, a fost reconfirmat pentru un nou mandat de vicepreședinte Politici Energetice și Piața de Energie. Adunarea Generală a ales și doi noi vicepreședinți: Niculae Havrileț (fost președinte ANRE și fost sectretar de stat în Ministerul Energiei) va fi, timp de trei ani, vicepreședinte pentru Relația cu Mediul Guvernamental și Instituțional, iar Frank Hajdinjak (fost director general al Grupului E.On în România) – vicepreședinte ce va coordona Proiectele de Cercetare-Dezvoltare și Relația cu Instituțiile Europene. 

”Cei trei vicepreședinți sunt personalități recunoscute în domeniul energetic, cu experiență și expertiză de peste 25 de ani, ce au contribuit deja la dezvoltarea industriei energetice românești. Astfel, preluând noile poziții în cadrul Centrului Român al Energiei, își continuă misiunea, dedicându-se activităților Asociației alături de președintele Corneliu Bodea. Împreună, echipa de conducere a Centrului Român al Energiei își ia angajamentul de a purta un rol activ la transformarea sectorului energetic național, raportat la țintele europene de energie și climă și la susținerea permanentă a membrilor săi, cei mai relevanți jucători din industrie”, se precizează în comunicat.

Echipa de conducere își propune să reconfirme rolul CRE ca principală asociație profesională activă în sectorul energetic din România, precum și de punct central de contact cu asociațiile și instituțiile Europene.

De la înființarea sa în anul 2011, asociația profesională Centrul Român al Energiei (CRE) a devenit principala platformă de dialog dintre instituțiile românești și companiile active în sectorul energetic național şi omologii lor europeni.

În prezent, membrii CRE reprezintă toate domeniile energetice: producție și generare din toate tipurile de surse energetice, transport, distribuție și furnizare, furnizori de servicii energetice, tehnologie si proiectare, IT & C, precum și servicii juridice. În consecință, asociația poate facilita o masă critică şi echidistantă în dialogul cu instituțiile naționale și europene de profil.

Membrii CRE reprezintă peste 80.000 de angajați, cumulând o cifră de afaceri de aproximativ 15 miliarde de euro.

din aceeasi categorie