Preţul gazelor naturale în Europa a atins un nou nivel record, stimulat de cererea din sezonul de iarnă, dar şi de tensiunile geopolitice dintre principalul furnizor al Europei, Rusia, şi clienţii săi, informează AFP, preluat de Agerpres. Dacă prețul gazelor naturale se apropie vertiginos de 2.000 dolari pe 1.000 metri cubi, prețul energiei electrice depășește astăzi, aproape peste tot în Europa, 400 euro/MWh (peste 2.000 lei/MWh). Prețul curentului electric este puternic influențat și de faptul că Franța produce cu patru reactoare nucleare mai puțin.
La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţul european de referinţă a ajuns în jurul orei 10:20 GMT la nivelul record de 162,775 euro pentru un Megawatt-oră (circa 1.936 dolari/1.000 mc), adică o creştere de peste 10% comparativ cu preţul înregistrat luni seara, şi peste precedentul record stabilit în data de 6 octombrie. Pe piaţa din Marea Britanie, preţul gazelor cu livrare în luna următoare a atins de asemenea un maxim istoric de 408,30 pence pentru o unitate termică.
Aceste preţuri sunt de şapte ori mai mari decât cele înregistrate la începutul anului. „Gazul natural european îşi continuă ascensiunea inexorabilă”, susţin analiştii de la Deutsche Bank.
Doi factori explică această evoluţie: temperaturile care continuă să scadă în Europa şi faptul că grupul rus Gazprom nu a rezervat capacităţi suplimentare de tranzit în ianuarie pentru gazele naturale care ajung în vest Ucraina. Aceasta în condiţiile în care o treime din gazele naturale consumate de Europa vin din Rusia.
În plus, stocurile de gaze ale Europei au fost afectate de iarna prelungită din 2020 şi între timp nu au fost refăcute până la un nivel suficient. La aceasta se adaugă şi aportul redus al energiilor regenerabile, precum energia eoliană, din motive ce ţin de condiţiile meteo.
În paralel, anumiţi analişti estimează că Rusia îşi limitează livrările de gaze spre Europa pentru a împinge în sus preţul energiei în plină iarnă şi a face, astfel, presiuni pentru a accelera punerea în serviciu a gazoductului Nord Stream 2. Chiar dacă lucrările de construcţie ale acestei conducte s-au finalizat, o decizie din partea Autorităţii de reglementare în energie din Germania cu privire la autorizarea proiectului Nord Stream 2 nu este aşteptată înainte de mijlocul anului 2022.
În acest context, fiecare lovitură diplomatică între Moscova şi clienţii săi europeni antrenează un nou val de achiziţii pe piaţa gazelor. Ultimul exemplu a fost decizia de luni a Rusiei de a expulza doi diplomaţi germani, ca răspuns la o măsură similară adoptată săptămâna trecută de Berlin, care acuză Moscova că a comandat asasinarea unui opozant cecen în Germania în 2019.
Ucraina rămâne, de asemenea, în centrul tensiunilor între Moscova şi occidentali, aceştia din urmă afirmând că Rusia masează soldaţi la frontiera ucraineană în vederea unei posibile operaţiuni militare. Kremlinul respinge aceste acuzaţii şi spune că, dimpotrivă, Rusia este ameninţată de NATO, care înarmează Ucraina şi îşi multiplică desfăşurarea de mijloace maritime şi aeriene în regiunea Mării Negre.
Pe piața spot a energiei electrice, cu excepția Poloniei (343,9 euro/MWh), Spaniei, Portugaliei (ambele cu 360,02 euro/MWh), Olandei (396,38 euro/MWh) și Belgiei (397,09 euro/MWh), peste tot în Europa prețurile depășesc 400 euro/MWh și se apropie de pragul de 500 euro/MWh. Cel mai mare preț este în Franța (452,94 euro/MWh). Reamintim, Franţa a închis două reactoare nucleare la finele săptămânii trecute, după ce a găsit nişte fisuri în echipamente, şi le va deschide abia la sfârşitul lunii ianuarie. Pornirea altor două reactoare, care erau oprite pentru mentenanţă de la începutul toamnei şi ar fi trebuit redeschise acum, a fost amânată pentru primăvară, după ce au fost descoperite alte defecţiuni. Aceste reactoare, cu o putere de 1.500 de MW fiecare, reprezintă circa 10% din capacitatea instalată a Franţei. Practic, Franța este ”vinovată” de noile prețuri – record la energie electrică în Europa. În România, prețul mediu pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) este, astăzi, de 2.119,28 lei/MWh (428,24 euro/MWh), cu un maxim de 2.684,72 lei/MWh (542,50 euro/MWh) în intervalul orar 18 (de la ora 18.00, la ora 19.00).


