Acasă MediuDezvoltare Durabila Niţă: Privatizarea CFR Marfă şi Cuprumin s-ar putea face pe bursă

Niţă: Privatizarea CFR Marfă şi Cuprumin s-ar putea face pe bursă

de GM

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, spune că este adeptul privatizării pe bursă şi de aceea ia în calcul o astfel de procedură pentru CFR Marfă. Oficialul a mai spus că ar fi tentat de o privatizare pe bursă şi în cazul Cuprumin. În ceea ce priveşte Oltchim, este în curs procesul de depunere a documentelor pentru privatizare, iar ministrul speră ca până vineri să fie mai mulţi competitori.

În cazul privatizării pe bursă, ministrul Economiei se bazează pe rezultatele bune obţinute în cazul listării companiilor energetice pe bursa de la Bucureşti. „Cred că cele mai bune şi performante privatizări se pot face pe bursă. Am arătat asta cu Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica. Acolo se stabileşte preţul corect. Este un alt mod de abordare”, a explicat Constantin Niţă, citat de Digi24.ro.

La observaţia că CFR Marfă este un cartof fierbinte, ministrul a replicat: „Îl facem cu profesionalism să nu mai fie”. El a explicat că scopul nu este neapărat cel de a lua un sac de bani.

„Problema e că putem deschide compania către un management eficient şi capital privat, un management corporatist, ceea ce îi lipseşte”, a spus ministrul.

Întrebat când estimează că se va întâmpla privatizarea CFR Marfă, Constantin Niţă e evitat să dea un termen, argumentând că deocamdată ministerul său nici nu a preluat compania.

Deocamdată, autorităţile au convenit cu FMI ca privatizarea CFR Marfă se se facă cu un investitor strategic, până în vara anului viitor. În cazul schimbării metodei, oficialii români vor trebui să discute propunerea cu reprezentanţii Fondului. Însă aceasta după ce operatorul feroviar de marfă va trece în subordinea Ministerului Economiei, în viitorul departament care va coordona privatizările.

Procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat anul trecut după ce comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată.

Pe de altă parte, întrebat dacă aceeaşi strategie a privatizării prin listarea la bursă se va aplica şi în cazul portului Constanţa, ministrul Economiei a spus că deocamdată nu, pentru că trebuie analizate mai întâi cifrele.

În schimb, în cazul Cuprumin – companie care a avut un proces cu Energo Mineral, pe care l-a câştigat – va urma un proces de privatizare, iar intenţia ministrului Niţă este să meargă pe bursă cu compania.

Combinatul Oltchim este în proces de privatizare, mai exact în faza de depunere a documentelor pentru privatizare. Constatin Niţă dă asigurări că există interes şi doritori şi speră ca vineri să fie mai mulţi competitori.

Ministrul Economiei a mai spus că Plafar şi Sanevit sunt companii care au mari probleme. „Va trebui să luăm măsuri în perioada următoare”, a declarat Constantin Niţă, fără a oferi alte detalii.

din aceeasi categorie