Acasă EconomieBanci & Asigurari Nimic nou pe “frontul” BNR

Nimic nou pe “frontul” BNR

de GM

În ultima şedinţă de politică monetară, Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât să nu modifice nimic: dobânda – cheie a rămas la 6,25%, iar rezervele minime obligatorii neschimbate (15% la lei şi 20% la valută).

BNR explică decizia luată prin aceea că inflaţia a scăzut în luna iunie (la 7,93%, de la 8,34% în luna mai), iar evoluţia favorabilă a preţurilor volatile ale alimentelor coroborată cu disiparea completă a efectului de runda întâi al şocului majorării TVA în iulie 2010 sunt prevăzute a conduce la accelerarea procesului de dezinflaţie în lunile imediat următoare. De asemenea, producţia industrială şi exporturile şi-au continuat trendul ascendent.

“Cu toate acestea, deficitul de cerere agregată persistă, iar revigorarea creditului acordat sectorului privat, centrată pe segmentul corporaţiilor, rămâne modestă şi în contextul accentuării riscurilor legate de evoluţia crizei datoriilor suverane din zona euro, dar şi al unor semnale privind o relativă încetinire a redresării economice în această zonă”, se arată într-un comunicat al BNR.

Pe de altă parte, CA al BNR a analizat perspectivele inflaţiei şi identificat principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare.

“Prognoza actualizată a evoluţiilor macroeconomice relevă îmbunătăţirea perspectivei inflaţiei pe termen scurt, ca urmare a disipării efectului de runda întâi al majorării TVA, în linie cu anticipările BNR privind încheierea ciclului de manifestare în economie a efectelor şocului de ofertă aferent acesteia, a calmării tensiunilor pe pieţele internaţionale ale produselor alimentare şi a unui preconizat impact favorabil al ofertei agricole interne.

Riscurile la adresa perspectivei pe termen mediu a inflaţiei rămân însă semnificative, ele având ca sursă calendarul şi amploarea ajustării preţurilor administrate (n.r. – în special preţurile la gaze, energie electrică şi termică), volatilitatea fluxurilor de capital în contextul posibilelor evoluţii ale crizei datoriilor suverane din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, precum şi incertitudinile privind comportamentul preţurilor internaţionale ale materiilor prime (n.r.– în special cel al petrolului)”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, CA al BNR avertizează guvernanţii în privinţa politicilor economice şi a majorărilor salariale. “În contextul persistenţei riscurilor privind prelungirea crizei datoriilor suverane, aplicarea consecventă a angajamentelor asumate de autorităţile din România în cadrul acordurilor de finanţare convenite cu instituţiile internaţionale, în special a celor privind consolidarea fiscală şi corelarea evoluţiei salariilor şi a productivităţii muncii, este esenţială pentru asigurarea redresării pe baze sănătoase a economiei româneşti în cadrul procesului de convergenţă nominală şi reală. În aceste condiţii, continuarea atitudinii prudente a politicii monetare este necesară nu numai pentru a răspunde riscurilor semnificative ce rămân la adresa inflaţiei, ci şi eventualităţii unei volatilităţi sporite a fluxurilor de capital vizând economiile emergente”, se mai arată în comunicatul CA al BNR.

din aceeasi categorie