Noul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, pare că „netezeşte” drumul companiei franceze Dalkia către Radet şi Elcen Bucureşti. El l-a numit pe Gabriel Ignat, angajat al Dalkia România, la conducerea producătorului de energie electrică şi termică Electrocentrale (Elcen) Bucureşti, în locul lui Dan Ştefan Cetacli. Reamintim, acum fix un an, Guvernul Ponta a semnat un Memorandum prin care Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (Radet) Bucureşti ar fi trebuit „să înghită” Elcen (vezi documentul ataşat – memorandum Radet-Elcen). Presa a anunţat la acel moment, iar unii sindicalişti au confirmat, că primarul general, Sorin Oprescu, doreşte să concesioneze activitatea de producere/furnizare a energiei termice către compania franceză Dalkia. De remarcat, Memorandumul din martie 2013, semnat de toţi miniştrii implicaţi, era aprobat şi de premier. Dacă ceilalţi semnatari au o scuză (aceştia fiind absolvenţi de ASE sau ingineri), primul ministru Victor Ponta n-are niciuna: el este absolvent de drept şi cunoaşte cel mai bine ce înseamnă o hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, a aprobat acest document care prevede că „titlurile executorii obţinute de Elcen asupra Radet Bucureşti şi Radet Constanţa în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile nu vor fi puse în executare silită” (n.r. – pag. 12). Ceea ce înseamnă, practic, că premierul îi îndeamnă pe subordonaţi (Elcen fiind deţinută de statul român) să nu respecte hotărârile judecătoreşti!
Gabriel Ignat a fost numit, începând cu data de 31 martie 2014, director general al Elcen Bucureşti, înlocuindu-l în funcţie pe Dan Ştefan Cetacli, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie. Gabriel Ignat este inginer termotehnician şi a absolvit cursurile Universităţii Politehnice din Bucureşti, Facultatea de Energetică.
Din noiembrie 2013 până în prezent Ignat a lucrat ca manager Studii Proiecte Mari la SC Dalkia România SA. Anterior, a mai lucrat la Institutul de Studii Proiectări Energetice (ISPE), ca manager de proiect, SC Litwin SA, ca proiectant inginer mecanic, SC Washington E&C Romania SRL, ca proiectant inginer energetician etc.
Reamintim, într-un alt comunicat de presă, din 18 martie, Departamentul pentru Energie anunţa că ministrul Nicolescu a cerut direcţiilor din subordine ca în termen de maximum o săptămână să-i propună un plan de măsuri pentru eficientizarea activităţii Elcen Bucureşti. „Sunt preocupat de situaţia ELCEN în ceea ce priveşte punerea în aplicare a deciziei Guvernului de a integra ELCEN şi RADET, dar şi de preţul plătit de societatea de stat pentru achiziţia de combustibili primari. În mod special, mă refer aici la cheltuielile făcute pentru achiziţia de gaze naturale provenite din import”, a declarat ministrul delegat pentru Energie. „Profesionalismul şi respectarea angajamentelor asumate în faţa Guvernului României sunt valorile după care mă ghidez. Cer acelaşi lucru de la toţi angajaţii Departamentului pentru Energie, dar şi de la oricare dintre salariaţii societăţilor la care departamentul exercită în numele statului român calitatea de administrator”, a mai spus Răzvan Nicolescu în comunicat.
Reamintim, Elcen Bucureşti, companie aflată în coordonarea Departamentului pentru Energie, are în componenţă termocentralele (CET-uri) din Bucureşti – Sud, Vest, Grozăveşti, Titan, Progresu -, şi din Constanţa – Palas.
Radet Bucureşti, aflată în coordonarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) asigură apa caldă şi căldura pentru mai mult de 1,3 milioane de persoane şi peste 3.300 de instituţii şi agenţi economici. Radet Constanţa asigură 100% din necesarul de energie termică al Municipiului Constanţa, adică 86.500 apartamente (216.250 locuitori), consumatorii finali fiind reprezentanţi în proporţie de 93% de utilizatori tip casnic (populaţie), iar diferenţa, de utilizatorii tip urban şi industrial (agenţi economici şi instituţii publice).
Peştele mic înghite peştele mare
Încă de acum un an, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, Liviu Voinea, ministrul pentru Buget, Constantin Niţă, ministrul din acel moment al Energiei, precum şi preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, au avizat un Memorandum, iar premierul Victor Ponta l-a aprobat, prin care Elcen Bucureşti fuzionează cu Radet, noua companie urmând să activeze în coordonarea Primăriei Capitalei. Practic, Radet ar urma „să înghită” o parte din Elcen (CET Sud, Vest, Grozăveşti şi Progresu), deşi regia avea, în martie 2013, circa 2,8 miliarde de lei datorie către producătorul de energie electrică şi termică. Practic, „peştele mic înghite peştele mare”. Radet Constanţa, care avea datorii de aproape 0,5 miliarde de lei, urma să preia CET Palas. Se pare că Radu Mazăre, când a aflat cam cât ar costa deţinerea termocentralei (de la achiziţia de gaze, la modernizare), a refuzat să o preia.
De remarcat, CET Titan, alături de termocentrala de la Fântânele (jud. Mureş) rămân la Departamentul pentru Energie. Reamintim, anul trecut s-a semnat şi un alt memorandum, cu japonezii de la Marubeni Europower, prin care, la Fântânele, se construiesc 5 grupuri cu o capacitate instalată de 250 MW (o investiţie de circa 150 milioane euro), cu turbine cu gaze, care au o pornire rapidă şi posibilitatea de încărcare de aşa manieră încât să poată să asigure rezerva terţiară rapidă în sistemul energetic naţional şi, în acelaşi timp, alte servicii de sistem, cum ar fi reglajul secundar cu telefrecvenţă.
Conform Memorandumului de fuziune a Elcen cu Radet, „pentru ca Serviciul Public al Municipiului Bucureşti, respectiv în Municipiul Constanţa să se realizeze prin intermediul unui SACET (n.r. – Sistem de alimentare centralizată cu energie termică) integrat din punct de vedere al proprietăţii asupra bunurilor care îl compun şi al operării acestuia, şi totodată pentru a crea condiţiile rezolvării problemelor financiare dintre Elcen şi Radet Bucureşti, respectiv Radet Constanţa, precum şi premizele delegării de către Municipiul Bucureşti/Municipiul Constanţa a gestiunii Serviciului Public către un partener/operator cu experienţă profesională şi capabilitate financiară care să realizeze investiţii în SACET integrat în scopul creşterii calităţii Serviciului Public la un tarif suportabil pentru populaţie şi un efort rezonabil la bugetul local, se are în vedere adoptarea măsurilor prevăzute mai jos („Soluţia Reţinută”) (…). Practic, măsurile se referă la divizarea Elcen şi trecerea acţiunilor din proprietatea statului, în proprietatea Municipiului Bucureşti, respectiv Constanţa, fuziunea Elcen – Radet, realizarea SACET-urilor în cele 2 oraşe şi apoi selectarea unui partener/operator. „Atât Municipiul Bucureşti, cât şi Municipiul Constanţa vor putea opta, în funcţie de concluziile şi recomadările unui studiu de oportunitate realizat conform Legii nr. 51/2006, pentru una din următoarele soluţii: (…) privatizarea Serviciului Public, respectiv delegarea prin concesiune a gestiunii Serviciului Public – producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice (ce implică şi concesionarea bunurilor ce compun SACET, proprietate publică a Municipiului Bucureşti, respectiv Municipiul Constanţa, către un nou operator, conform Legii nr. 51/2006 şi Legii nr. 325/2006 şi a celorlalte reglementări aplicabile)”.
Legea 51/2006 se referă la serviciile comunitare de utilităţi publice, iar Legea 325/2006 se referă la serviciul public de alimentare cu energie termică. Cele două legi prevăd şi modalităţile prin care serviciile publice, inclusiv cel privind alimentarea cu energie termică, pot fi concesionate către companii private. Astfel, art. 12 din Legea 325/2006 prevede că, „în cazul gestiunii delegate, autorităţile administraţiei publice locale (…) transferă, în totalitate ori numai în parte, drepturile şi obligaţiile cu privire la asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică şi administrarea şi exploatarea SACET unui operator care poate fi societate comercială cu capital public, privat sau mixt. (2) Gestiunea delegată se atribuie fie prin concesionare, fie potrivit procedurii de parteneriat public-privat, în conformitate cu prevederile legale”.
Practic, înseamnă că noua companie apărută prin fuziunea între Elcen şi Radet va putea fi condusă, prin delegare de gestiune, de către o companie privată.
După un model asemănător, compania franceză Dalkia a primit în administrare şi serviciile de furnizare şi distribuţie a energiei termice pentru municipiul Ploieşti.
Dalkia face parte din grupul Veolia Environnement (cu filiale în 84 de ţări), unde mai sunt incluse şi Veolia Apă (Apa Nova), Veolia Salubritate şi Veolia Transporturi şi este prezentă în România din 1992 prin filialele Dalkia Termo Prahova, Dalkia Alba-Iulia şi Dalkia Tulcea.
Potrivit presei centrale, care cita surse din cadrul Primăriei Capitalei, condiţiile de preluare a CET-urilor de către administraţia locală şi ştergerea datoriei Radet faţă de Elcen se pare că au fost condiţii impuse chiar de către compania franceză.



2 comentarii
Acesta este cel mai bun articol pe care l-am citit pe aceasta tema in presa romaneasca.
In cazul in care autorul nu stie, seful consiliului de administratie al RADET Bucuresti este Costin Berevoianu, fost director general al Apa Nova Bucuresti si manager al Veolia Apa Romania (parte a concernului Veolia din care face parte si Dalkia), artizan al privatizarii `de succes` a Regiei Generale de Apa Bucuresti.
Zvonurile de vanzare a RADET Bucuresti catre Dalkia au aparut la scurt timp dupa acapararea serviciilor de apa de catre francezi, adica de prin 2002.
Aceasta informatie ar trebui sa stea la baza unei analize si anchete jurnalistice care sa dezvaluie dedesubturile putrede cu iz de penal ale afacerii care se intinde pe mai multe guvernari si implica politicieni de toate culorile politice, pana la CEL MAI INALT NIVEL…
Dupa normele europene, probabil ca vorbim despre un contract de performanta energetica !?…d’aia ia Dalkia sistemul, si d’aia il dam noi (Primaria)ca sa-l faca mai performant, nu-I asa ?! Atunci, ar trebui sa prezinte un plan de operatiuni si investitii care sa reduca costurile/preturile la caldura in urmatorii 10 ani cu (X%) !
Dar stiti ceva ?…asa ceva nu se poate intimpla, pentru simplul motiv ca elementele de cost sunt independente de proprietate.
Ceea ce va pot spune cu certitudine, este ca se va intimpla „eficientizarea” sistemului de termoficare astfel:
1. reducerea personalului cu 50%;
2. reducerea cheltuielilor cu reparatiile (nici vorba de investitii !!) cu ~70%;…si achizitii 100% de la funizori francezi…eventual aducerea de turbine cu gaze „second hand”, cum s-a intimplat la Ploiesti…
3 obtinerea de garantii de la Primarie/autoritati pentru o crestere de tariff „indexata cu combustibilii” si garantarea intr-un fel sau altul de catre autoritati a platilor facturilor
Toate astea le poate face oricine…
Este trist ca am ajuns sa vina o companie franceza sa ne invete termoficare, un sistem pe care romanii l-au construit si exploatat inca pe vremea cind Dalkia nici nu exista macar ….
Comments are closed.