Livrările de gaze către Europa vor deveni mai puţin sigure, în condiţiile în care cererea suplimentară din următorul deceniu va trebui acoperită cu gaze naturale provenite din ţările instabile din Africa, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
În următorii 10 ani, cererea de gaze naturale a Europei ar urma să crească cu 20%, până la 580 miliarde metri cubi pe an, pe măsură ce creşterea economică îşi revine, iar guvernele intenţionează să renunţe la cărbune, în favoarea gazului pentru producţia de energie. În aceeaşi perioadă, livrările către Europa din Marea Nordului ar urma să scadă cu cel puţin 20%, pe măsură ce rezervele se vor epuiza, furnizorii tradiţionali, precum Rusia şi Norvegia, nu vor putea să-şi majoreze cu mult exporturile, iar Qatarul se va concentra pe pieţele asiatice. Aceasta înseamnă că cea mai sigură sursă de aprovizionare a Europei, care în prezent este Marea Nordului, va fi, în mare parte, înlocuită de furnizori consideraţi mai puţin siguri.
Analiştii avertizează că probabilitatea unor întreruperi în aprovizionare se va traduce în prime de risc mai mari, care vor fi incluse în preţul gazelor pe piaţa europeană. În plus, piaţa europeană a gazului va deveni mai asemănătoare cu piaţa petrolului, care suferă deseori de creşteri bruşte de preţ, din cauza unor probleme de securitate în Africa şi Orientul Mijlociu.
“Violenţa politică ar putea afecta producţia sau rutele de transport. Dacă Europa va deveni dependentă de producătorii africani de gaze naturale, există riscul ca preţurile angro să crească”, a declarat Amy Gibbs, analist la Jardine Lloyd Thompson.
Studiile arată că Europa va fi nevoită să acopere 20% din necesarul său anual de gaze naturale, echivalentul a 125 miliarde metri cubi, din surse din Africa, dintre care multe nu au fost încă dezvoltate. Costurile ridicate de producţie şi lipsa de expertiză în multe ţări africane, care intenţionează să exporte gaze, înseamnă că noile livrări vor fi mai scumpe şi vor trebui să fie amânate.
Asia plăteşte mai mult decât Europa
În prezent, Africa are o capacitate de export de aproximativ 85 miliarde metri cubi de gaze naturale, o cifră care ar putea creşte până la 130 de miliarde metri cubi până în 2020. Aceasta înseamnă că Europa va dori să obţină aproape toate exporturile de gaze naturale ale Africii, un lucru care, potrivit analiştilor, este imposibil în condiţiile în care clienţii din Asia plătesc mai mult decât Europa.
De asemenea, această creştere a cererii înseamnă că toate proiectele de gaze din Africa trebuie să fie construite şi să devină operaţionale fără întârzieri, lucru care, potrivit analiştilor, este puţin probabil. De exemplu, Angola, cel mai nou producător african de gaz natural lichefiat, a început abia anul acesta exporturile, la o capacitate modestă, de 7 miliarde de metri cubi pe an, după ce proiectul a fost amânat cu 18 luni, astfel că timpul total de dezvoltare a fost împins la 11 ani.
Un raport al firmei de consultanţă Ernst & Young atrage atenţia asupra riscurilor mari de securitate în Algeria, Angola, Libia şi Nigeria, apreciind că nivelul general de risc în toate ţările africane cu potenţial mare de export a gazelor naturale este fie moderat, fie ridicat. Una dintre principalele surse de îngrijorare este Algeria, cel mai mare contributor african la aprovizionarea cu gaze a Europei. În prezent, această ţară din nordul Africii furnizează o treime din gazele naturale utilizate de Italia şi Spania, însă atât Roma, cât şi Madridul vor să-şi reducă dependenţa de gazul algerian.
Analiştii avertizează că posibilele noi resurse vor fi mult mai scump de produs şi de conectat la actuala infrastructură, ceea ce va conduce la creşterea preţurilor. În plus, având în vedere lipsa capacităţilor suplimentare şi riscurile de securitate din Africa, analiştii sunt de părere că întreruperile în aprovizionare sunt aproape inevitabile.
