Acasă Analize Modificarea legii offshore aduce mai mulți bani la buget aproape imediat

Modificarea legii offshore aduce mai mulți bani la buget aproape imediat

de M G

Guvernanții sunt în fața unei mari probleme a anului viitor: bugetul. Mai exact, caută soluții în așa fel încât veniturile să nu fie mult mai mici decât cheltuielile! Altminteri spus, să rămână cât mai aproape de un deficit de 3%, în condițiile în care anul acesta deficitul va ajunge aproape de 4,5%. Depășirea unui deficit de 3% poatre atrage sancțiuni drastice din partea Comisiei Europene, ce pot merge până la o amendă de 0,5% din PIB și suspendarea fondurilor structurale. Pentru a păstra un deficit de 3%, sunt numai două soluții: fie scad cheltuielile (adică tăieri de la investiții, salarii, pensii etc.), fie creșterea veniturilor. Deși este mai ușor “să tai“, pentru societate, pentru economie este mai bine “să crești“ încasările la buget. Iar încasările cresc nu numai prin scăderea evaziunii fiscale, ci și prin creșterea investițiilor, de stat și private. Totuși, investițiile statului înseamnă creșterea cheltuielilor, așa că aproape ne învârtim într-un cerc vicios. O soluție, cu aplicabilitate aproape imediată, este creșterea investițiilor private, iar, dintre acestea, cea mai mare investiție o reprezintă proiectele gazeifere din Marea Neagră. Dar, pentru aceasta trebuie ca absolut imediat să se modifice legea offshore, astfel încât companiile să înceapă investițiile!

Între “sfârşitul petrolului” şi o nouă sursă principală de energie va urma, cel mai probabil, o perioadă de tranziţie. Majoritatea specialiştilor sunt de acord că gazele naturale reprezintă sursa de energie a viitorului, cel puţin în perioada de tranziţie, până în anii 2040 – 2050, când, cel mai probabil, mapamondul va descoperi o alternativă la petrol. De altfel, în ultimii ani, gazele naturale au alimentat economia energetică într-o proporţie din ce în ce mai mare, pentru că sunt hidrocarburi relativ nepoluante, se găsesc într-o suficientă abundenţă şi se crede că ar putea asigura cererea mondială de energie.

Cum este vorba doar de o perioadă de 20 – 30 de ani, România trebuie “să bată fierul cât e cald“! Trebuie să demareze urgent producția în zăcămintele din Marea Neagră. Altminteri se va trezi că are gaze naturale și nu știe ce să mai facă cu ele!

Dar, ca să demareze investițiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, companiile au nevoie de o legislație corectă! O lege care să aducă şi bani la bugetul statului, dar care să aducă şi profit companiilor! Legea offshore, adoptată de Parlament, nu a făcut decât să amâne la nesfârșit decizia finală de investiție în dezvoltarea zăcămintelor din Marea Neagră!

Problema este că, dacă, în primele două luni ale anului viitor, nu se modifică legea offshore, companiile vor amâna din nou decizia, iar demararea investițiilor s-ar putea prelungi dincolo de anul 2025! Și, cum nu poți să scoți tot gazul deodată, ne vom trezi, la sfârșitul perioadei de tranziție (anii 2040 – 2050), că România ”stă” pe o grămadă de gaze naturale cu care nu mai are ce face!

Astfel, dacă modificarea legii offshore se face rapid, investițiile pot începe aproape imediat (în maxim 12 luni)! Și guvernanții se vor bucura, pentru că vor putea încasa mai mulți bani la buget, iar ”spectrul” repercusiunilor europene din cauza deficitului excesiv se va îndepărta!

Se pare că actualul prim ministru, Ludovic Orban, împreună cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, au înțeles urgența măsurilor pe care trebuie să le ia! Mai mult, după ce pe 12 decembrie a avut o întrevedere cu reprezentanții OMV Petrom (vezi foto – directorul general Christina Verchere, directorul financiar Alina Popa și directorul pentru reglementare și afaceri publice Alexandru Maximescu), premierul Ludovic Orban se întâlnește astăzi, de la ora 17.30, din nou, cu reprezentanții companiei OMV Petrom.

 

 

din aceeasi categorie