Calendarul liberalizării pieţei gazelor pentru consumatorii casnici, estimat a fi finalizat la sfârşitul anului 2018, ar putea fi revizuit anul viitor, în funcţie de evoluţia preţurilor pe piaţă, şi este posibil ca o scumpire suplimentară să nu mai fie necesară, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, la conferinţa “Mediafax Talks About Energy”. Reamintim, Departamentul pentru Energie a lansat în dezbatere publică o hotărâre şi o ordonanţă de Guvern, prin care se anulează calendarul de liberalizare a preţurilor reglementate pentru consumatorii non-casnici. În acelaşi timp, calendarul pentru consumatorii casnici se termină la sfârşitul anului 2015 şi nu în 2018, aşa cum se stabilise iniţial. Pe de altă parte, şeful Concurenţei din România, Bogdan Chiriţoiu, este de părere că liberalizarea preţurilor la gaze presupune riscuri.
“Vom reevalua situaţia în 2015. Se întâmplă foarte multe lucruri pe piaţă, există un trend de scădere a preţurilor. Acum suntem la aproape acelaşi nivel de preţ cu ţările din regiune, din acest motiv nu se mai prevede o creştere suplimentară. Scopul calendarului e să ajungem la o convergenţă, nu să scumpim mai mult decât în UE. Am stabilit cu comisarul pentru Energie să avem câte o discuţie la fiecare trei-patru luni, să nu ajungem cu preţurile la un nivel pentru cel european”, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, este posibil ca, anul viitor, preţul gazelor să fie mai mic decât s-a anticipat în 2012, când a fost realizat calendarul de liberalizare.
“Nu ştim cât va fi preţul, depinde de cât vor fi preţurile; în 2015 preţul ar putea să fie mai mic decât am anticipat în 2012 şi nu va mai fi nevoie de o scumpire suplimentară”, a completat Nicolescu.
În urmă cu o săptămână, Nicolescu preciza că preţul gazelor pentru consumatorii industriali ar putea scădea în perioada următoare, după ce Departamentul pentru Energie va implementa un pachet de măsuri pentru dinamizarea şi transparentizarea pieţei.
“Convergenţa preţurilor gazelor naturale s-a realizat. Nu mai este nevoie să facem creşteri de preţuri pentru industrie, aşa cum erau angajamentele anterioare. Prin adoptarea pachetului propus spre dezbatere publică, preţul final al gazelor naturale nu va mai creşte, existând chiar premise să scadă în următoarele luni“, a arătat Nicolescu.
“Pentru dinamizarea pieţei şi creşterea transparenţei, Departamentul pentru Energie propune pentru o perioadă determinată, între 1 iulie 2014 şi 31 decembrie 2018, ca producătorii de gaze naturale să fie obligaţi să tranzacţioneze transparent, nediscriminatoriu şi centralizat un volum de gaze naturale, ce va fi stabilit de către ANRE. Această obligaţie va fi aplicată, în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018, şi furnizorilor de gaze naturale, atât pentru gazele naturale din intern, cât şi pentru cele din import. Departamentul pentru Energie consideră că măsurile adoptate vor contribui la o mai bună funcţionare a pieţei de gaze naturale din România, cu beneficii pentru toţi operatorii implicaţi, dar şi pentru consumatori”, se arăta într-un comunicat de presă.
Riscuri la liberalizare
Liberalizarea pieţei gazelor este o măsură curajoasă, ce presupune riscuri, din moment ce există doar doi producători interni de gaze şi o singură sursă de import, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
“N-aş spune că este o problemă acum (pe piaţa gazelor – n.r.). Noi trebuie să facem să nu fie o problemă nici pe viitor. Este o piaţă reglementată pe care vrem s-o liberalizăm. Am mai spus că este o măsură curajoasă ce face Guvernul, că liberalizează piaţa, şi că ar fi în interesul tuturor să facem să meargă acest proces. Evident că există un risc din moment ce ai doar doi producători interni şi o singură sursă de import. Dar hai să vedem ce se va întâmpla“, a precizat Chiriţoiu, conform Agerpres.
Departamentul pentru Energie a iniţiat, săptămâna trecută, un proiect de modificare a legislaţiei din domeniu, astfel încât piaţa gazelor pentru industrie să fie complet liberalizată la 1 iulie 2014.
Preşedintele Consiliului Concurenţei a arătat că mutarea tranzacţiilor pe bursă este o măsură benefică.
“Obiectivul nostru trebuie să fie să nu avem şocuri. Eu sunt de acord cu intenţia autorităţilor de a obliga ca cel puţin o parte din tranzacţii să se desfăşoare pe o piaţă centralizată, similar abordării avute în cazul tranzacţiilor cu energie electrică, unde lucrurile au mers rezonabil de bine, deci este un exemplu pozitiv ce s-a întâmplat pe zona de electricitate, chiar dacă acolo sunt mai mulţi producători“, a susţinut Chiriţoiu.
El mizează şi pe faptul că va fi în interesul producătorilor să nu-şi omoare clienţii, astfel că nu vor majora abrupt preţurile.
“Nici cererea nu este foarte mare; şi ea este limitată, pentru că oamenii nu au nevoie de atâta gaz, iar consumul industrial a fost în scădere. Este, într-adevăr, un dezechilibru, pentru că importăm gaze, însă aş miza şi pe faptul că nu este în interesul producătorilor să-şi omoare clienţii. Dacă vor creşte preţurile prea repede, prea sus, s-ar putea într-adevăr să avem consumatori industriali care nu-şi permit şi atunci toată lumea pierde“, consideră oficialul Concurenţei.
Şeful E.ON România, Frank Hajdinjak, a declarat, în urmă cu o lună, că Romgaz ar trebui să fie spart în mai multe companii, pentru a exista competiţie pe piaţă.
Întrebat dacă aceasta ar fi o idee bună, Chiriţoiu a răspuns: “În Europa, abordarea este că spargem o companie mare doar dacă abuzează de poziţia ei dominantă. Deci simplul fapt că este o companie mare nu dă o pârghie autorităţilor ca s-o spargă. Dar dacă statul vrea să spargă Romgaz, poate să o facă, în calitate de proprietar. Consiliul Concurenţei nu poate decât în caz de abuz, dar proprietarul ei poate să o facă“.
El a mai spus că autorităţile au un plan B, iar, dacă piaţa nu va funcţiona, ea va trebui reglementată din nou.
“Dar nu vom trage concluzia după primele cinci minute că piaţa nu funcţionează. Trebuie să vedem cum se reglează mecanismele, cum se aşază lucrurile, dar mereu rămâne o posibilitate de intervenţie prevăzută de lege“, a adăugat Chiriţoiu.


