România se află în cel mai bun moment al istoriei, „sigură şi protejată dinspre exterior, dar şi mai vulnerabilă decât oricând în interior”, a afirmat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Conferinţa anuală a Asociaţiei Proiectul România 2030.
„Pentru România, istoric ţara formelor fără fond, această schimbare de paradigmă şi adaptarea la noua realitate politică şi economică globală va fi extrem de complicată. Dictatura mediocrităţii şi politizarea dusă la extrem a instituţiilor statului face ca factorul politic să nu poată opera cu fenomene atât de complexe. Iar modelul existent este el însuşi greu de desluşit şi cu atât mai greu de transformat. S-au aruncat cu furca instituţii şi politici profund neo-liberale (privatizare, dereglementare, un rol redus al statului în economie, taxarea redusă a capitalului) cu o spoială de stat social, în care educaţia şi sănătatea, pensiile şi ajutoarele sociale vin, cel puţin pe hârtie, din zona Statului Providenţă. Am vorbit în mod repetat de paradoxul românesc în care ţara se află în cel mai bun moment al istoriei, sigură şi protejată dinspre exterior, dar şi mai vulnerabilă decât oricând în interior”, a afirmat Geoană.
El a apreciat că acesta este un paradox, „pentru că potenţialul strategic al României nu a fost niciodată mai mare şi niciodată mai mare incapacitatea de a transforma această valenţă strategică excepţională în dividende economice şi de dezvoltare”.
„O economie competitivă merge mână în mână şi se potenţează reciproc cu un contract social generos. Investiţia în educaţie, sănătate, infrastructuri şi inovare nu sunt simple cheltuieli bugetare, ci catalizatorii şi indicatorii succesului oricărei naţiuni. Nu nivelul taxelor este cel care reflectă un anume contract social, ci importanţa şi calitatea acestor politici şi servicii publice, reflectate ca norme şi valori în societate”, a completat Geoană.
El a vorbit despre capacitatea politică a românilor. „Avem potenţial, cum s-ar spune, dar n-avem relevanţă. Avem geografie, dar n-avem economie pe măsură. Avem resurse naturale, dar ne-am risipit resursa umană. Avem politicieni, dar nu avem inteligenţă politică”, a spus secretarul general adjunct al NATO.
El a apreciat că „România s-a afundat într-o criză de inteligenţă naţională, de leadership, de educaţie politică”. „Anvergura ei a stagnat atât la nivel de stat, cât şi la nivel de societate. Ţara pare că se sufocă sub presiunea unui program de stagnare, nu de dezvoltare. Am intrat cu toţii într-o cadenţă a pasului pe loc, în care nimic nu pare să meargă. Nu există dezvoltare, pentru că nu există ştiinţa de a o concepe şi implementa. Economia şi societatea sunt ţinute în loc şi trase în jos de modul de operare al clasei politice”, a spus acesta.
În opinia lui, „clasa politică trebuie să-şi revizuiască resursa umană şi acest lucru trebuie nu doar spus, ci şi asumat”. „Nu poţi ridica o economie fără cultură, fără educaţie, fără conştiinţa valorii”, a subliniat Mircea Geoană.