Faptul că statul român nu a mai realizat nicio tranzacţie pe piaţa de capital timp de un an şi jumătate nu este un semnal bun pentru investitori, iar listarea Hidroelectrica ar putea constitui gura de aer de care piaţa are nevoie pentru a recăpăta încrederea jucătorilor, a declarat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache.
„Am iniţiat discuţii cu autorităţile pentru a vedea dacă avem o şansă în 2016 să mişcăm piaţa de capital. Dar, ca să poţi să mişti o astfel de piaţă, trebuie mai întâi ca tu, ca stat, să dai încredere pieţei. Pauza de un an şi jumătate în care statul nu a mai intervenit în piaţa bursieră este de prost augur pentru investitori. (…) Piaţa are nevoie ca de aer de câteva lucruri mari: Hidroelectrica! Menţinerea ei în starea de insolvenţă este un semnal prost pentru economie. După părerea mea, vom avea un model de succes când vom trece la listare”, a explicat Ursache, conform Agerpres.
Reprezentantul ASF a subliniat că, pe lângă efectul pozitiv asupra pieţei de capital, listarea companiilor de stat aduce şi alte beneficii, respectiv transferul de guvernanţă corporatistă, care face ca atât managementul companiei respective, dar şi profitul să arate mult mai bine.
Pe de altă parte, vicepreşedintele ASF a admis că, la nivelul autorităţii, se lucrează încă la reglementările necesare pentru eliminarea barierelor care, de-a lungul timpului, au împiedicat dezvoltarea pieţei de capital.
„Vă asigur că 2016 va fi anul în care piaţa românească se va elibera de toate aceste bariere”, a mai spus Mircea Ursache.
Hidroelectrica a fost în insolvenţă în perioada iunie 2012 – iunie 2013, însă a reintrat în procedură de reorganizare judiciară în februarie 2014.


