Cu ocazia vizitei preşedintelui francez Emmanuel Macron la Bucureşti, s-au semnat mai multe memorandumuri între companii din Hexagon şi româneşti în ceea ce priveşte înzestrarea Armatei Române. Reamintim, înainte de sosirea lui Macron în ţară, Airbus Helicopters, care are o fabrică de elicoptere nou-nouţă la Braşov, cerea, public, ca autorităţile de la Bucureşti să organizeze o licitaţie „transparentă” pentru achiziţia de elicoptere. Aceasta după ce Ministerul român al Apărării a semnat, la începutul acestei luni, o scrisoare de intenţie pentru achiziţia de elicoptere de luptă AH-12 Viper, produse de compania americană Bell Helicopter. De asemenea, România şi-a manifestat intenţia de a cumpăra sisteme de rachete antiaeriene Patriot, de producţie americană, în valoare de aproape patru miliarde de dolari.
MBDA, liderul European în sisteme de rachete tactice (apărut în anul 2001 prin fuziunea companiilor producătoare de rachete din Franţa, Italia şi Marea Britanie, la care s-au adăugat companii din Germania şi Spania şi care ar putea livra României sistemul SAMP/T bazat pe rachetele Aster), ROMARM şi Electromecanica Ploieşti au semnat un Memorandum de Înţelegere, care va constitui, printre altele, un pas important în consolidarea pilonului industrial european al NATO, informează MBDA.
„Acest Memorandum va permite celor trei părţi semnatare să definească şi să prezinte cea mai bună propunere franceză de sisteme de rachete tactice de ultimă generaţie ca răspuns la cerinţele operaţionale ale Forţelor Armate Române pentru Sisteme de Apărare Aeriană. În conformitate cu cerinţa CSAT, acest Memorandum va ajuta la revitalizarea industriei de apărare din România prin intermediul cooperării industriale, producţiei locale şi transferului de tehnologie, în linie cu iniţiativa europeană PESCO. Acest Memorandum va constitui, de asemenea, un pas important în consolidarea pilonului industrial european al NATO”, se menţionează în comunicat.
La ceremonia de semnare a Memorandumului au fost prezenţi preşedintele francez, Emmanuel Macron, preşedintele român, Klaus Iohannis, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi ministrul Economiei, Mihai-Viorel Fifor.
Cu o prezenţă semnificativă în 5 ţări europene, precum şi în Statele Unite, MBDA a avut în 2016 o cifră de afaceri de 3 miliarde de euro, cu un total de comenzi în valoare de 15,9 miliarde de euro. Compania are peste 90 de clienţi din rândul forţelor armate din întreaga lume şi este lider mondial în producerea de rachete şi sisteme de rachete. MBDA este singurul grup european capabil să conceapă şi să producă rachete şi sisteme de rachete care corespund întregii game de exigenţe curente şi viitoare ale celor trei forţe armate (terestre, marine şi aeriene). În total, grupul oferă o gamă de 45 sisteme de rachete şi produse de contramăsuri aflate în serviciu operaţional şi mai mult de 15 care sunt în prezent în dezvoltare. MBDA este deţinută de Airbus Group (37,5%), BAE Systems (37,5%) şi Leonardo (25%).
Compania Naţională ROMARM S.A este exponentul industriei naţionale de apărare în ceea ce priveşte fabricarea armamentului şi muniţiei, precum şi a vehiculelor blindate. Aceasta funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei şi are în coordonare 15 filiale, fiind înfiinţată în anul 2000. Cu o lungă tradiţie în Industria de Apărare, materializată în experienţa de peste 75 de ani de producţie militară, ROMARM este principalul exportator direct din România de tehnică şi servicii militare, fiind o prezenţă constantă în peste 50 de pieţe în ţări din Europa, America de Nord, America de Sud, Asia şi Africa.
Electromecanica Ploieşti, una dintre cele 15 filiale ale ROMARM, are ca obiect de activitate producţia şi mentenanţa rachetelor de diferite tipuri şi a sistemelor de rachete. Filiala dispune de un nucleu de specialişti în cercetare – dezvoltare angrenaţi în dezvoltarea unor produse noi cu cerere pe piaţă.
Se extinde cooperarea la Braşov
Airbus Helicopters şi IAR Braşov au decis să-şi extindă cooperarea exclusivă în ceea ce priveşte elicopterul multirol H215M, acordul dintre cele două companii fiind extins de la 5 ani la 15 ani.
„Potrivit acestui acord general, IAR va deveni principalul contractor pentru H215M pentru orice comandă viitoare dată de către Ministerul Apărării din România pentru înlocuirea flotei sale îmbătrânite. Iniţial semnat pe o durată de 5 ani, acordul a fost extins la 15 ani, subliniind în continuare angajamentul companiilor Airbus Helicopters şi IAR de a contribui împreună la modernizarea flotei de elicoptere multirol a forţelor armate române pe termen lung”, se menţionează într-un comunicat al celor două companii.
Anunţul privind noul acord a fost făcut în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, şi a preşedintelui român Klaus Iohannis.
„Suntem mândri că am extins acest acord ca rezultat al încrederii dintre IAR şi Airbus Helicopters. IAR a construit peste 360 de elicoptere sub licenţă Airbus Helicopters în ultimele decenii, ceea ce ne face încrezători în viitorul succes al H215M”, a afirmat Neculai Banea, director general al IAR.
Conform acestui acord, IAR va acţiona drept contractant principal pentru toate comenzile viitoare de H215M care ar putea fi plasate de către Ministerul Apărării din România. De asemenea, acesta include şi cooperarea dintre Airbus Helicopters şi IAR privind producţia, asamblarea, personalizarea, activităţile suport şi de întreţinere a elicopterelor H215M destinate Forţelor Armate Române şi exportul în cazul în care apar oportunităţi.
„Acest acord de 15 ani plasează IAR şi Airbus Helicopters în cea mai bună poziţie pentru a răspunde viitoarelor nevoi ale Forţelor Armate din România în contextul în care acestea îşi doresc reînnoirea flotelor de elicoptere multirol medii şi grele. Obiectivul nostru de a oferi plus valoare clienţilor noştri români prin punerea la dispoziţie a celei mai complete linii de produse şi servicii subliniază angajamentul ferm al companiei Airbus faţă de România. Fiecare unitate principală de afaceri Airbus contribuie direct la consolidarea bazei industriale europene de apărare. În prezent, Airbus asigură deja peste 5.000 de locuri de muncă directe şi indirecte în România, prin diviziile sale, Helicopters şi Defence and Space, Commercial Airplanes cu Premium Aerotec, precum şi prin parteneri industriali cum ar fi Aerostar, Turbomecanica, Aeroteh, Aerofina etc., ceea ce face din Airbus Helicopters cel mai mare investitor din domeniul aerospaţial din ţară”, a declarat Olivier Michalon, senior vice president pentru Europa al Airbus Helicopters.
Airbus Helicopters este prezentă în România de peste cincisprezece ani prin centrul său Suport Client Airbus Helicopters România, o întreprindere a cărei cifră de afaceri este realizată în proporţie de 75% prin contracte de export. Fabrica Airbus Helicopters Industries, dezvoltată pe o suprafaţă de 10.000 m˛la Braşov, a fost inaugurată în 2016 şi va găzdui producţia de elicoptere H215 în România.
IAR Braşov, companie cu capital majoritar de stat, este unul dintre liderii naţionali ai României în domeniul aeronautic, specializat în fabricarea şi întreţinerea elicopterelor. În 2016, a generat venituri de 34 de milioane de euro şi a avut un număr de aproximativ 316 de angajaţi. IAR Braşov oferă o gamă largă de servicii atât pentru armata română, cât şi pentru clienţii internaţionali. Aceste servicii constau în principal în întreţinerea, repararea şi modernizarea elicopterelor militare şi furnizarea de piese de schimb.
Airbus este lider mondial în aeronautică şi servicii în domeniul spaţial. În 2016 a generat venituri de 67 miliarde de euro şi a avut aproximativ 134.000 de angajaţi. Airbus oferă cea mai complexă gamă de avioane de pasageri, cu capacităţi între 100 – 600 de locuri şi este, de asemenea, lider european în domeniile avioanelor cargo, de luptă, transport şi misiuni de salvare, precum şi numărul 1 în Europa şi numărul 2 mondial în industria spaţială. În domeniul elicopterelor, Airbus livrează cele mai eficiente soluţii civile şi militare din lume.


