Manageri noi la Hidroelectrica
iunie 24, 2014
La Hidroelectrica au fost numiţi trei noi manageri, prin decizia administratorului judiciar Euro Insol, în departamentele de Control Intern, Dezvoltare şi Management Energetic, se arată într-un comunicat de presă.
Astfel, noul manager al Departamentului Control Intern este Radu Ştreangă, Roxana Alexandra Popa a fost numită manager al Departamentului Dezvoltare, iar Ovidiu Florin Şuteu, manager al Departamentului Management Energetic.
Radu Ştreangă, participant la procesul de recrutare derulat cu firma Pedersen&Partners în primăvara anului 2013, unde s-a clasat pe primul loc pentru poziţia de manager al Departamentului Control Intern, a absolvit ASE Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori în anul 2000. Este auditor financiar, expert contabil şi auditor şef. În prima parte a carierei sale, ca auditor financiar la PricewaterhouseCoopers, a avut oportunitatea de a fi membru sau de a conduce echipe de audit financiar pentru companii importante din domeniul industrial, comercial şi financiar, a executat şi a dezvoltat metodologii de audit financiar specifice. Din septembrie 2004 până la această dată, a ocupat funcţia de manager Audit Intern la Praktiker Româania.
Roxana Alexandra Popa este doctor-inginer şi economist. Din 2008 deţine un master în Managementul Informatizat al Proiectelor obţinut la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul ASE Bucureşti, iar din 2009 este doctor în domeniul Inginerie Civilă. Aceasta şi-a început cariera în domeniul energetic în anul 1985, la Trustul de Construcţii Hidrotehnice Bucureşti, Filiala Porţile de Fier. Din 1998 până în prezent a ocupat funcţia de inginer principal specialist la Hidroelectrica în mai multe departamente.
De asemenea, Ovidiu Florin Şuteu a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii la Universitatea Tehnică din Timişoara în anul 1991. Din anul 2005 până în prezent a ocupat funcţia de şef serviciu la Serviciul Management Energetic din cadrul Direcţiei de Producere Energie Electrică. Are o bogată experienţă profesională pe Piaţa angro de energie electrică, pe Piaţa Spot şi pe Piaţa de Echilibrare din România.
Hidroelectrica, cel mai mare producător naţional de electricitate, estimează că va obţine în acest an un profit contabil după deducerea impozitului de profit de 246,5 milioane de lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al companiei, aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor din 29 aprilie.
Compania va avea venituri totale de 2,522 miliarde de lei şi cheltuieli totale de 2,190 miliarde de lei, rezultând un profit brut de 332,1 milioane de euro. Totodată, producătorul de energie va efectua în acest an investiţii de 788,1 milioane de lei. Numărul mediu de salariaţi este în acest an de 4.130.
Statul român deţine 80% din acţiunile companiei, prin intermediul Departamentului pentru Energie, iar restul sunt deţinute de Fondul Proprietatea.
Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în perioada 20 iunie 2012, iar pe 26 iunie 2013 a cerut ieşirea din această procedură. Curtea de Apel Bucureşti a dispus, la finele lunii februarie 2014, reîntoarcerea companiei în insolvenţă, după ce procesul de închidere a insolvenţei a fost contestat în instanţă.