Acasă Stiri ExterneEuropa Mai puține gaze naturale produse în UE

Mai puține gaze naturale produse în UE

de M G

Producţia de gaze a Uniunii Europene (UE) a scăzut cu 19% în primul semestru al acestui an. Cantitatea extrasă în România, al doilea mare producător al UE, s-a diminuat cu 10%, totuși, un declin mai mic față de Olanda (primul producător din UE), care și-a redus producția cu un sfert, potrivit unui raport al Direcţiei Generale pentru Energie din cadrul Comisiei Europene.

Astfel, producţia totală a UE a ajuns la 30,5 miliarde de metri cubi, faţă de 37,7 miliarde de metri cubi în prima jumătate a anului trecut. Olanda, cel mai mare producător de gaze din spaţiul comunitar, a extras 14 miliarde de metri cubi, mai puţin cu 25% faţă de perioada similară din 2019, când a produs 18,7 miliarde de metri cubi. Aflată pe locul doi, România a avut o producţie de 4,6 miliarde de metri cubi, cu 10 procente mai puţin decât în primul semestru al anului trecut, respectiv 5,1 miliarde de metri cubi.

Pe locul trei, Germania a extras 2,6 miliarde de metri cubi, faţă de 3 miliarde, în prima jumătate din 2019.

În ceea ce priveşte trimestrul al doilea, producţia totală de gaze a UE a fost de 15 miliarde de metri cubi, în scădere cu 14%. „Producţia în T2 a scăzut în toate ţările mari producătoare de gaze, incluzând Olanda (-16%) şi România (-17%)”, spun autorii raportului potrivit Agerpres.

În trimestrul doi, Olanda a produs 6,8 miliarde de metri cubi şi România a extras 2 miliarde, fiind urmate de Germania (1,3 miliarde) şi Italia (un miliard).

din aceeasi categorie