Acasă Economie Mai multe investiţii

Mai multe investiţii

de GM

Investiţiile realizate în economia românească au crescut, în trimestrul al treilea din 2011, cu 15,3%, în timp ce investiţiile înregistrate în primele nouă luni ale anului s-au majorat cu 2,7% faţă de perioada similară din 2010, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS).

Statistica arată că, în trimestrul III 2011, comparativ cu acelaşi interval din anul anterior, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 15,3%, fenomen înregistrat la toate elementele de structură: la utilaje (inclusiv mijloace de transport) – investiţiile au crescut cu 35,6%, la alte cheltuieli – cu 9,4% şi la lucrări de construcţii noi – cu 3,8%.

Pe de altă parte, conform INS, se constată o scădere a ponderii lucrărilor de construcţii noi în total investiţii cu 4,5%, iar cea de alte cheltuieli cu 0,7%. Ponderea investiţiilor în utilaje (inclusiv mijloace de transport) a crescut cu 5,2%.

Investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi au însumat, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie  2011, 20,3 miliarde lei, reprezentând 51,1% din total, faţă de 52,6% în perioada similară din 2010. Totodată, investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au ajuns la 15,7 miliarde lei, echivalentul a 39,7% din total, comparativ cu procentajul de 37,7% consemnat în primele nouă luni din anul anterior.

În ceea ce priveşte structura investiţiilor pe activităţi ale economiei naţionale, pe primele nouă luni din 2011 cel mai mare volum s-a înregistrat în industrie şi comerţ/servicii (comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor).

din aceeasi categorie