Acasă Analize Lipsa curentului electric în piață duce prețurile la niveluri astronomice

Lipsa curentului electric în piață duce prețurile la niveluri astronomice

de M G

Este adevărat, creșterea consumului de energie electrică odată cu reluarea activității economice după primele valuri de COVID 19 și lockdown, precum și majorarea fără precedent a nivelurilor la care se tranzacționează certificatele de carbon (care au ajuns la 57 euro) au făcut să crească prețul energiei electrice, peste tot în Europa, la valori de nebănuit cu un an în urmă! În România intervin și alte influențe, astfel încât, deși nu avem cel mai mare consum, cea mai mare cerere, nici măcar cea mai mică posibilitate de a produce, prețurile la energie au urcat la cer! Și nu dau semne că și-ar reveni! Ba dimpotrivă!

Pe platformele administrate de Opcom, prețurile la energia electrică par că ”au luat-o razna”! Potrivit rapoartelor Opcom, pe Piaţa Centralizată pentru Contracte Bilaterale (PCCB) prețul mediu ponderat al energiei cu livrare în luna iulie 2021 a fost de 230,40 lei/MWh. Pe aceeași platformă, prețul mediu ponderat din contractele încheiate în luna iulie pentru consumul viitor al clienților a fost de 413,31 lei/MWh. Aproape dublu!

Pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU – piața spot), prețul mediu ponderat a fost, în luna iulie, de 470,98 lei/MWh (95,62 euro/MWh). Și aceasta în condițiile în care cota de piață a PZU a scăzut la 41,03%, de la 50,76% în iulie 2020. De altfel, prețul mediu ponderat pe piața spot, în iulie 2020, a fost de 181,43 lei/MWh, de aproape 3 ori mai mic față de iulie 2021!

Luna august este și mai dramatică față de iulie! Pe piața spot, cu o singură excepție (chiar pe 1 august, când prețul mediu a fost de 393,49 lei/MWh), în toate zilele prețul mediu a fost de circa 500 – 600 lei/MWh, cu un maxim de 797,20 lei/MWh în ziua de 4 august.

Pe piața la termen, lucrurile sunt și mai încurcate! Pentru anul viitor și chiar pentru 2023 prețurile depășesc deja 400 lei/MWh! Din păcate, ”foamea” de energie face să crească prețurile în continuare. De exemplu, o ofertă de vânzare a 10 MWh în bandă, pentru lunile noiembrie și decembrie, lansată de Veolia Energie Prahova (termocentrala care livrează agentul termic pentru orașul Ploiești) a primit nu mai puțin de 13 oferte de cumpărare! Dacă Veolia a cerut un preț de 460 lei/MWh, ”lupta” dintre furnizori a făcut să se ofere 570,75 lei/MWh! Cu 110 lei mai mult decât a cerut producătorul de energie electrică și termică!

Cel mai mare producător de electricitate din țară, Hidroelectrica, a lansat o ofertă de vânzare a 5 MWh în bandă pentru întreg anul 2023, pentru care a cerut 350 lei/MWh. Tranzacția s-a încheiat la 409,99 lei/MWh, 11 furnizori și traderi ”batându-se” pentru curentul din hidrocentrale! Tot pentru întreg anul 2023 a depus ofertă de vânzare și Nuclearelectrica, operatorul centralei atomice de la Cernavodă. A primit ”numai” 8 oferte de cumpărare, astfel că, de la 350 lei/MWh, prețul a ajuns la 399,99 lei/MWh!

Cel mai mare preț l-a obținut CE Oltenia, al treilea cel mai mare producător din țară, deținut majoritar tot de statul român, la fel ca Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Complexul Energetic a cerut 560 lei/MWh și a încheiat tranzacția la 560,39 lei/MWh cu Electrica Furnizare, pentru o cantitate de 5 MWh în bandă, perioada de livrare fiind 1 ianuarie – 31 martie 2022, adică în plină iarnă. Reamintim, în România, legislația prevede că iarna începe la 1 octombrie anul curent și se termină la 31 martie anul viitor. Totuși, prețul la care s-a încheiat tranzacția depășește așteptările! Mai ales că, în luna martie, de exemplu, tot CE Oltenia vindea energia, în bandă, pentru întreg anul 2022 sau pentru perioada aprilie 2021 – martie 2022 la 270 lei/MWh. Acum, a vândut la prețuri mai mari decât dublu!

Ceea ce arată că nici nu este energie în piață! Altminteri, în mod normal, 2 – 3 – 4 furnizori și traderi depun oferte pentru cumpărarea energiei vândută de producători.

Pe de o parte, firesc, producătorii încearcă să-și maximizeze profiturile. Pe de altă parte, vândutul ”cu țârâita” nu face decât să se intensifice ”lupta” între furnizori, ceea ce conduce la creșterea prețurilor pe care, în cele din urmă, le plătesc consumatorii, casnici și industriali! Pe de o parte, populația va fi din ce în ce mai puțin capabilă să-și plătească facturile, iar, pe de altă parte, companiile își vor pierde din ce în ce mai mult din competitivitate, ceea ce va avea efecte nu numai pe termen scurt, ci și pe termen lung, de la pierderea piețelor internă și internațională, la faliment, șomaj și, în final, la creșterea deficitului comercial, al deficitului contului curent, la scăderea veniturilor bugetare, creșterea cheltuielilor bugetare, creșterea deficitului bugetar etc.!

De aceea considerăm că autoritățile trebuie să intervină! Nu numai prin, de exemplu, scăderea TVA la energie, ca în Spania, ci și în calitate de acționari majoritari și să oblige producătorii să iasă pe piață cu mai multă energie electrică!

din aceeasi categorie