Compania națională de căi ferate CFR SA va organiza pe 22 august o licitaţie publică cu strigare la Bursa Română de Mărfuri (BRM) pentru închirierea a 14 secţii de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile.
„Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 august, ora 09.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri”, se arată într-un comunicat al CFR.
Ofertele se pot depune pentru una sau mai multe secţii de circulaţie, aflate pe raza următoarelor centre regionale feroviare: Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov şi Galaţi. Secţii neinteroperabile scoase la licitaţie sunt: Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa, Diţeşti – Gura Palăngii, I.L. Caragiale – Diţeşti – Moreni, Câmpina – Câmpiniţa – Telega, Ploieşti Nord – Măneciu, Caransebeş – Bouţari, Haţeg – Subcetate, Oraviţa – Anina, Câmpia Turzii – Turda, Chileni – Voşlobeni, Făurei – Tecuci, Mărăşeşti – Panciu, Buzău – Berca şi Comăneşti – Moineşti.
CFR SA poate oferi în regim de închiriere, prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011. Operatorii economici desemnaţi câştigători sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative.
Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile.


