Acasă MediuDezvoltare Durabila Liber la împușcat urșii recalcitranți

Liber la împușcat urșii recalcitranți

de L M

Pentru ursul carpativ vin vremuri grele. Guvernul a aprobat o OUG prin care urșii periculoși vor putea fi împușcați, după ce o comisie condusă de primar își dă girul. Ordonanța a apărut după ce atacurile urșilor s-au îmnulțit. Este de așteptat ca actul normativ să provoace reacții dure.

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o ordonanță de urgență privind aprobarea metodelor de intervenție pentru specia urs brun, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

„Actul normativ reglementează modul de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun (Ursus arctos) asupra cetățenilor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, prin alungare/capturare/relocare sau extragerea prin împușcare sau eutanasiere”, susține comunicatul.

„Scopul principal al Ordonanței este ocrotirea unor valori esențiale: viața și integritatea corporală a persoanei, sănătatea și securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică și privată a persoanelor juridice și fizice”, precizează documentul.

Potrivit actului normativ, sesizarea cazurilor în care este necesară intervenția se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgență 112. Intervenția asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează gradual, prin analizarea la fața locului, de echipa de intervenție, a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acțiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia de urs brun.

Echipa de intervenție este formată din primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul; personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezența exemplarului de urs; personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanență cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, în zona unde s-a produs evenimentul; medicul veterinar.

„Conducătorul echipei de intervenție este primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, în calitatea sa de conducător al Comitetului Local pentru Situații de Urgență”, precizează documentul.

„Extragerea” ursului prin eutanasiere sau împușcare se face dacă intervențiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării și relocării nu dau rezultate și gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului; dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparținând acestora sunt puse în pericol; dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol; în cazul în care exemplarul de urs în cauză se rănește în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei ordonanțe de urgență; dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții; dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.

Costurile privind intervenția se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenția în baza contractului de prestări servicii de permanență încheiat cu Gestionarul, respectiv a contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică și se decontează de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor și în baza documentelor justificative depuse de unitățile administrativ – teritoriale la Gărzile forestiere, completează comunicatul.

din aceeasi categorie