Acasă Analize Leul este unde trebuie

Leul este unde trebuie

de M G

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu a declarat, în legătură cu ultimele evoluţii ale monedei naţionale că “leul este unde trebuie”. Pe de altă parte, şeful Băncii Centrale a afirmat că adoptarea euro va consfinţi faptul că economia românească se va alinia la standardele economiilor europene. În ceea ce priveşte creşterea economică a României, bazată în primul rând pe consum, Isărescu a spus că, prin stimularea excesivă a consumului, se finanţează, de fapt, locuri de muncă în exterior.

Românii nu sunt un caz unic şi nici nu mai trebuie să creadă că leul se va deprecia continuu, cursul de schimb fiind unde trebuie, a afirmat Mugur Isărescu, la o conferinţă organizată de BNR şi Banca Europeană de Investiţii. „Nu suntem noi românii un caz unic şi nici nu trebuie să mai credem ba că suntem o ţară cu inflaţie care nu se putea rezolva, ba că leul se va deprecia continuu. Uitaţi că am avut inflaţie negativă, chiar dacă a fost determinată de unele politici fiscale. Inflaţia este scăzută. Leul nu se depreciază. Este unde trebuie. Cred că am scăpat de foarte multe marote, idei fixe ale trecutului şi suntem o ţară normală, europeană, să spunem aşa. Şi în domeniul politic şi social nu suntem departe de o anumită frecvenţă, poate suntem mai emoţionali aşa”, a spus Mugur Isărescu, transmite Agerpres.

Potrivit guvernatorului BNR, finanţarea întreprinderilor este scăzută, dar creditul trebuie să finanţeze investiţii eficiente.

„Nu pledăm pentru creşterea creditării aşa, ca să avem creditare mai mare. Nu facem nimic, doar să pregătim o nouă criză. Când creditul finanţează investiţii eficiente, el contribuie la creşterea producţiei potenţiale. Ceea ce spuneam noi că lipseşte acum. Se stimulează prea mult consumul şi PIB-ul potenţial este lăsat în urmă. Avem un gap negativ. Acest gap negativ înseamnă un potenţial de dezechilibre, că se manifestă pe partea externă a balanţei de plăţi, că se manifestă în inflaţie viitoare – nu este bine să stimulăm consumul cu mult peste ceea ce produce economia”, a declarat Mugur Isărescu.

Acesta a spus că, pe măsură ce stimulii fiscali descresc, va trebui apăsată pedala creditării, dar trebuie apăsat prudent.

Moneda naţională a atins marţi, pentru a doua oară în ultima săptămână, cel mai slab nivel din ultimii aproape cinci ani în raport cu euro, care a fost cotat la 4,5957 lei, în creştere cu 0,98 bani (0,21%) comparativ cu şedinţa de luni. Miercuri a continuat devalorizarea, iar euro a ajuns la 4,5987 lei.

România nu are alternativă la procesul de aderare la euro

Adoptarea euro va consfinţi faptul că economia românească se va alinia la standardele economiilor europene în mare măsură, a mai spus Isărescu, care a precizat că România nu are nici alternativă legală şi nici economică la aceasta.

„Adoptarea euro va consfinţi şi faptul că economia românească se va alinia la standardele economiilor europene în mare măsură. Desigur, Europa se redefineşte, dar ne redefinim şi noi odată cu Europa. Trebuie să facem acest lucru şi o spunem cu claritate că suntem parte a acestui proces de construcţie şi redefinire, de reformă la nivel european. Încă o dată, nu avem alternativă nici legală şi, spun eu, nici economică, la procesul de aderare la moneda unică”, a spus Mugur Isărescu.

Isărescu a precizat că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, ne-am angajat să adoptăm şi moneda unică europeană, iar acesta este o obligaţie legală.

„Discuţiile pe care le-am iniţiat şi le susţinem în continuare se referă la maniera în care trebuie făcută această aderare, la sublinierea faptului că aderarea, intrarea în zona euro este un proces complex, nu reprezintă o simplă schimbare de bancnote. În esenţă este o decizie politică şi un proces politic, dar are şi multe multe componente sociale, chiar culturale şi trebuie făcută la momentul potrivit. În plus, trebuie să fie bine pregătită pentru a fi de succes şi mai mult de cât atât, trebuie să dezvoltăm acea capacitate de analiză şi să învăţăm din experienţa altor state”, a menţionat Isărescu.

Economia este uşor dezechilibrată

Economia este uşor dezechilibrată, iar prin stimularea excesivă a consumului finanţăm de fapt locuri de muncă în exterior, a declarat guvernatorul Băncii Centrale.

„Acest risc (n.r. – al finanţării excesive), la care, teoretic, trebuie să fim atenţi, nu spun că trebuie să sărim total peste el, este însă acum scăzut pentru România şi avem alt risc: riscul ca investiţiile să nu fie finanţate din mai multe considerente – atmosferă proastă, neîncredere. Ori, dacă nu vom finanţa investiţiile – şi mă bucur, le mulţumesc încă o dată colegilor de la BEI (n.r. – Banca Europeană de Investiţii) pentru această iniţiativă şi pentru tema seminarului -, dacă nu vom finanţa investiţiile ele nu au cum să crească şi nu avem cum să ieşim din acest dezechilibru, care este evident. Unde îl vedem? În faptul că importurile cresc sistematic de mai bine de doi ani, mai repede decât exporturile. Deci e clar că economia este uşor dezechilibrată, ca să nu zic mai multe. Prin stimularea excesivă a consumului finanţăm, de fapt, locuri de muncă în exterior. Hai să le finanţăm pe cele din interior, să finanţăm investiţiile şi crearea de locuri de muncă”, a spus Isărescu.

Acesta a afirmat că există un potenţial de creditare, dacă reformele structurale vor face bancabile mai multe companii. De asemenea, Isărescu a menţionat faptul că, dacă se va continua prin blamarea băncilor pentru comportamente trecute, ne vom „adânci într-o mocirlă a vinovăţiilor”.

„Acum economisim mai mult decât investim. Suntem în dezechilibru major. Ce o să facem, devenim exportatori de capital noi, românii?”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a declarat că, dacă nici statul nu s-ar finanţa pentru deficitul bugetar ar trebui să exportăm capital.

din aceeasi categorie