Acasă MediuDezvoltare Durabila Lemn de la Romsilva pentru sinistrați

Lemn de la Romsilva pentru sinistrați

de L M

Romsilva va asigura lemn pentru reconstruirea locuințelor distruse de inundații din mai multe localități din județul Alba. Ideea a aparținut ministrului Mediului, Barna Tanczos, care a anunțat, de altfel, această donație acum câteva zile, când a vizitat zonele unde apa a făcut ravagii. Ajutorul este cu atât mai important cu cât prețul lemnului în general, și cel pentru construcții în special, chiar s-a triplat în acest an.

Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva a aprobat sprijinirea cu 500 metri cubi lemn de răşinoase pentru reconstrucţia locuinţelor afectate de inundaţiile produse, recent, în mai multe localităţi din judeţul Alba, se arată într-un comunicat de presă al regiei.

În plus, Romsilva va asigura şi transportul lemnului necesar lucrărilor de reconstrucţie a caselor afectate de inundaţii, până la locul indicat de către Prefectura Judeţului Alba şi de autorităţile locale, care se vor asigura că lemnul pentru construcţii va ajunge la persoanele sinistrate.

„Sprijinul este oferit la iniţiativa ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, care a vizitat recent zonele afectate de inundaţii din judeţul Alba. În ultimii ani, Romsilva a derulat mai multe proiecte de responsabilitate socială, prin donarea de lemn pentru încălzirea locuinţelor pentru persoanele defavorizate, lemn pentru construcţii în urma producerii unor calamităţi şi sprijinirea cu puieţi forestieri şi asistenţă tehnică pentru acţiuni de împădurire”, menţionează regia.

Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

 

din aceeasi categorie