Acasă MediuDezvoltare Durabila Legislație pentru moloz

Legislație pentru moloz

de L M

Ministerul Mediului pune la cale un proiect de act normativ privind deșeurile din construcții. Cele mai importante prevederi se referă la elaborarea unui Plan de gestionare a acestui tip de deșeuri, alături de instituirea unei garanții de „bune execuții” a îndatoririlor privind molozul, ce nu poate fi mai mică de 0,5% din valoarea lucrărilor de construcții. Precedentul proiect a apărut acum 10 ani, dar niciodată nu a ajuns să fie adoptat.

Ministerul Mediului a elaborat proiectul de HG pentru gestionarea deşeurilor provenite din activităţile de construire şi/sau desființare. Potrivid documentului, „obiectivul este gestionarea eficientă a deșeurilor provenite din lucrările de construcţii şi creşterea gradului de valorificare şi reciclare al acestora în vederea protecţiei mediului şi a sănătăţii populaţiei”. Actul normativ stabilește că titularul autorizației de construire este responsabil de aplicarea prevederilor acestei HG. Pentru cazul în care sunt construcții fără autorizație, autoritățile locale sunt responsabile de deșeurile rezultate din desființarea acestora.

„Operațiile de gestionare a deşeurilor provenite din lucrările de construcţii, precum şi îndeplinirea obiectivelor de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, specificate în anexa nr. 6 din Legea nr. 211/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc de autoritățile competente pentru protecția mediului prin departamentele de deșeuri la solicitarea titularului, urmare a depunerii documentației ce va conține și planul de gestionare a deșeurilor, în vederea obținerii actului de reglementare, depusă în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 50/1991, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează proiectul de HG. De altfel, actul normativ dă posibilitatea ca resposabilitățile privind gestionarea deșeurilor să fie delegate către ale firme abilitate în acest sens.

Titularul autorizației de construire/desființare va avea obligația stabilirii unui sistem de trasabilitate a deșeurilor generate, parte a planului de gestionare a deșeurilor. Tot el va fi obligat să țină evidența lor împreună cu caracterizarea fiecărui tip de deşeu generat.

Cert este că „se interzice eliminarea prin depozitare a deşeurilor reciclabile/valorificabile provenite din lucrări de construcţii”.

„Autoritatea publică locală emitentă a autorizației de construire/desființare, pe raza căreia își desfășoară activitatea titularul autorizației are obligația să monitorizeze activitatea de gestionare a deșeurilor provenite din lucrări de construcții, să asigure informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deşeurilor provenite din lucrările de construcție din cadrul localităţilor, alături de celelalte obligații și responsabilități ce decurg din Legea nr. 211/2011, cu modificările și completările ulterioare (n.r. – Legea privind regimul deșeurilor)”, precizează proiecul de HG.

Ministerul Mediului prevede obligativitatea autorităților locale de a înființa centre de colectare a deșeurilor nepericuloase provenite din lucrările de construcții, dacă pe o rază de cel mult 15 km nu există un astfel de centru de colectare și/sau o stație de transfer pe o rază de cel mult 35 km, care să opereze inclusiv deșeurile provenite din lucrările de construcții. Această responsabilitate trebuie îndeplinită în cel mult 180 de zile de la intrarea în vigoare a HG.

Garanții financiare

Poate cea mai importantă măsură instituită prin acest proiect de act normativ se referă la instituirea unei garanții financiare, cu scopul de a se asigura fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu gestionarea deșeurilor provenite din lucrările de construcții.

„Cuantumul garanției financiare se stabilește prin estimarea cantităților de materiale folosite, a cantităților de deşeuri ce pot fi generate conform Documentației Tehnice (DT) din autorizația de construire/desființare şi detaliate în planul de gestionare a deşeurilor și conține estimarea costurilor reciclare, valorificare, eliminare a deșeurilor rezultate, dar nu mai puțin de 0,50 % din valoarea totală a lucrării declarată în autorizația de construire”, stabilește proiectul de HG.

Cuantumul garanției financiare se depune de către solicitantul autorizației de construire/desființare la o instituție bancară agreată de administrația publică locală emitentă a autorizației de construire. Fondul astfel creat se cesionează în favoarea administrației publice locale emitente a autorizației de construire/desființare pe toată perioada desfășurării activităților de construire/desființare. Banii se restituie în 90 de zile de la data depunerii documentelor prin care se dovedește recepția finală a lucrării construite/desființate și/sau îndeplinirii în totalitate a condițiilor stabilite în planul de gestionare a deșeurilor.

Pentru cantitățile de deşeuri pentru care nu există documente justificative privind reciclarea/valorificarea, din garanția instituită se reține o sumă proporțională în vederea acoperirii costurilor de recuperare a acestora, de reciclare,valorificare sau eliminare.

Prin proiectul de act normativ se constituie și un fond pentru gestionare deșeurior de construcții abandonate sau a celor provenite de la operatorii de profil intrați în insolvență sau faliment. Pentru alimentare acestui fond, se va reține un procent de 2,5% din cuantumul total al garanției, dar nu mai puțin de 50 de lei pentru persoanele fizice, respectiv 1500 lei pentru persoanele juridice, sume ce vor fi la dispoziția autorității publice locale emitentă a autorizației.

Pentru asigurarea aplicării prevederilor, HG introduce și sancțiuni, care variază de la 1.000 la 2.500 de lei pentru persoane fizice și de la 20.000 de lei la 40.000 de lei pentru cele juridice. Dacă amenda se plătește în 48 de ore, se achită jumătate din minimul prevăzut, potrivit Legii contravențiilor.

Responsabilități

Deșeurile din construcții și desființări constituie cel mai mare flux de deșeuri din Uniunea Europeană și implicit și din România – acestea reprezentând aproximativ o treime din toate deșeurile produse, se arată în Nota de fundamentare. „Gestionarea adecvată a deșeurilor și a materialelor reciclate provenite din construcții și/sau desființări – inclusiv manipularea corectă a deșeurilor periculoase – va avea beneficii în ceea ce privește sustenabilitatea și calitatea vieții. Aceasta poate să aducă beneficii majore și pentru industria construcțiilor și industria de reciclare din România, întrucât încurajează cererea de materiale reciclate provenite din construcții și desfiintari”, precizează documentul.

Dezvoltarea accelerată, fără precedent, a sectorului de construcții din România în perioada 2003-2008 a condus la o creștere masivă a cantităților anuale de deșeuri provenite din lucrări de construcții. În ultimii ani (2009-2014) dezvoltarea imobiliară a încetinit și, corelat cu impactul crizei economice, se poate estima că generarea anuală de deșeuri din lucrări de construcții s-a stabilizat. Astfel, în anul 2014, cantitatea de deșeuri provenite din lucrări de construcții a fost de 1.059.947 tone, comparativ cu anul 2012 de 1.328.097 tone și respectiv 2010 de 971.348 tone.

Până la finele anului 2020, România trebuie să atingă progresiv un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială, inclusiv operațiuni de umplere, rambleiere care utilizează deșeuri din lucrări de construcții pentru a înlocui materiale, de minimum 70% din masa cantităților de deșeuri nepericuloase provenite din activități de construcție și desființări, cu excepția materialelor geologice naturale, precizează Nota de fundamentare.

 

din aceeasi categorie