Acasă Economie Lafarge pe creştere

Lafarge pe creştere

de GM

Chiar în condiţiile în care criza încă bântuie prin Europa, grupul Lafarge a consemnat indicatori în creştere în 2012: vânzările s-au majorat cu 3,5%, până la 15,8 miliarde euro, EBITDA a crescut cu 7%, la 3,45 miliarde euro, în timp ce rezultat curent din exploatare a consemnat o majorare cu 12%, până la 2,4 miliarde euro.

Conform unui comunicat al grupului, vânzările au crescut ca urmare a acţiunilor de succes la nivel de preţuri în toate liniile de produse, ca răspuns la inflaţia costurilor, precum şi datorită creşterii în pieţele emergente.

“Ne-am îndeplinit obiectivele pentru 2012, iar rezultatele noastre au crescut pentru al cincilea trimestru consecutiv, datorită performanţei operaţionale puternice şi creşterii de pe pieţele emergente, care au generat aproape 60% din vânzările noastre. Progresăm rapid şi sunt convins că vom livra cea mai mare parte a planului nostru pentru perioada 2012-2015, de a genera EBITDA suplimentar de 1,75 miliarde euro, prin reducerea costurilor şi măsuri inovatoare până la sfârşitul lui 2014, aproape cu un an înainte de obiectivul iniţial. Ţinta noastră este să livrăm EBITDA suplimentar de 650 milioane euro ca urmare a acestor măsuri în 2013. Deşi vom adopta o abordare precaută în contextul de piaţă actual, acţiunile noastre vor avea ca ţintă reducerea datoriei nete sub 10 miliarde euro cât mai curând posibil în 2013. Pe mai departe, vom continua să valorificăm la maxim potenţialul portofoliului nostru unic, să diversificăm de active de înaltă calitate, investind în mod selectiv în creştere organică în pieţele noastre cheie. Toate acţiunile noastre vor avea ca scop generarea de creştere a vânzărilor, veniturilor, rentabilităţii capitalului angajat şi fluxurilor de numerar, iar prioritatea mea este să maximizăm crearea de valoare pentru acţionarii noştri”, a declarat Bruno Lafont, preşedinte – director general al Lafarge.

Având 65.000 de angajaţi în 64 de ţări, Lafarge este lider mondial în domeniul materialelor de construcţii, deţinând poziţii de vârf cu diviziile sale de Ciment, Agregate şi Betoane.

din aceeasi categorie