Acasă Analize La prânz, trei sferturi din consumul de energie al României era fără emisii de CO2

La prânz, trei sferturi din consumul de energie al României era fără emisii de CO2

de M G

Pe 11 ianuarie, la prânz, România consuma energie fără emisii de gaze cu efect de seră în proporție de aproximativ 75%.

Astfel, hidrocentralele produceau aproximativ 2.500 MWh, eolienele – alți 2.500 MWh, centrala de la Cernavodă – 1.400 MWh, iar centralele pe biomasă și solare – circa 100 MWh împreună. Astfel, în total, în România se produceau circa 6.500 MWh fără emisii de gaze cu efect de seră.

Consumul intern era de aproximativ 8.900 MWh. Astfel, 73% din consumul intern era asigurat din surse ”curate”, fără emisii de CO2.

Cărbunele asigura aproximativ 1.100 MWh, iar gazele – 1.800 MWh. Producția totală a României era de 9.400 MWh. Diferența între producție și consumul intern (circa 5 – 600 MWh) era exportată. Și prețurile de tranzacționare pe piața spot (Piața pentru Ziua Următoare – PZU) erau foarte bune, în jur de 1.400 – 1.500 lei/MWh (circa 280 – 300 euro/MWh). De altfel, în aceeași perioadă, se și exporta spre Ungaria.

Se pare că și mâine bate vântul, pentru că prețul mediu pe PZU este de 860,69 lei/MWh (174,10 euro/MWh), cu o medie a orelor de vârf de 1.244,17 lei/MWh (251,67 euro/MWh) și de 477,20 lei/MWh (96,53 euro/MWh) în gol de sarcină.

din aceeasi categorie