Acasă EconomieBanci & Asigurari Începe „Luna Plantării Arborilor”

Începe „Luna Plantării Arborilor”

de L M

Autoritățile de mediu au marcat debutul „Lunii Plantării Arborilor”, cunoscută înainte ca „Luna Pădurii, cu un comunicat de presă, prin care au anunțat planurile în domeniu ale Regiei Naționale a Pădurilor. Adică ce se va întâmpla pe aproximativ jumătate din fondul forestier național, pentru că regia are în administrare pădurea de stat, în principal. Despre cealaltă jumătate de pădure a României nu se știe nimic. Acest eveniment este cel mai cunoscut în domeniul forestier, având o tradiție de mai bine de 100 de ani.

Luna Plantării Arborilor, marcată anual între 15 martie și 15 aprilie, conform Codului Silvic, înseamnă numeroase acțiuni de împădurire, acțiuni de popularizare și educație forestieră, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

„Astfel, la nivelul întregii țări, în campania de împăduriri de primăvară, ce se suprapune Lunii Plantării Arborilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va planta circa 20 de milioane de puieți forestieri și va regenera 9.643 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, precizează comunicatul. Tot în cadrul acestei campanii, în fondul forestier de stat administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.997 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor pe alte 537 de hectare.

Cele mai mari suprafețe de fond forestier regenerate natural în campania de împăduriri de primăvară sunt administrate de Direcția Silvică Suceava, 858 hectare, urmată de direcțiile silvice Bacău, cu 580 de hectare, și Arad, cu 420 hectare.  În privința regenerărilor artificiale, cea mai mare suprafață de fond forestier care va fi regenerată prin lucrări de împăduriri este administrată tot de Direcția Silvică Suceava, 829 hectare, urmată de direcțiile silvice Vrancea, cu 223 hectare, și Mureș, cu 156 hectare. Informațiile au fost communicate și de Romsilva.

Ministerul Mediului nu a ratat ocazia să amintească, din nou, că beneficiază de „sume consistente din PNRR”. Măsura de investiții din PNRR –  Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri – are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.

„Luna Pădurii este un bun prilej să recunoaștem beneficiile pădurii pentru noi și mediul înconjurător, dar și un îndemn să  acționăm în spiritul protejării acesteia. Totodată, ritmul în care exploatăm trebuie susţinut de cel în care plantăm, replantăm şi regenerăm pădurea. Alături de campania de împăduriri lansată de Romsilva, creșterea suprafeței împădurite din țara noastră este susținută și de componenta <Păduri şi protecţia biodiversităţii> din PNRR, cu un buget de 1,173 miliarde euro. Investiţiile includ cel mai amplu program de împăduriri, prin care vor fi plantate peste 56.700 de hectare de pădure, cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi suprafeţe noi de păduri urbane”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului.

În această perioadă, sunt deschise două apeluri de proiecte pentru acordarea de sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri. Primul apel este „Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri” și are o alocare financiară totală de 500 milioane de euro. Prin cel de-al doilea apel, se acordă finanțare pentru refacerea potențialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale. Alocarea financiară totală acordată prin PNRR pentru refacerea potențialului forestier este de 100 milioane de euro.

De asemenea, tot prin PNRR vor fi finanțate lucrări de împădurire și lucrări de îngrijire a plantațiilor și creștere a suprafeței cu vegetație forestieră în lungul căilor de comunicație, în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor) în jurul localităților și între câmpurile cu culturi agricole, precum și alte categorii de perdele forestiere de protecție prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De remarcat, 30 milioane de euro sunt destinate pădurilor urbane.

 

din aceeasi categorie