Acasă Stiri InterneGaze În sfârșit, o idee bună de la ANRE! Oamenii vor putea face comparații la ”lumină”

În sfârșit, o idee bună de la ANRE! Oamenii vor putea face comparații la ”lumină”

de M G

După ce a apărut o întreagă ”vânzoleală” printre români în ceea ce privește factura la energie electrică, în sfârșit ANRE are o idee bună: oamenii pot opta până la sfârșitul lunii martie dacă trec pe piața liberalizată sau nu. În acest mod, vor putea face comparații între propriile facturi din lunile ianuarie și februarie și apoi decide în cunoștință de cauză!

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) prelungeşte până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot opta între piața liberă și piața pentru serviciu universal la energie electrică, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

„Este vorba despre perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor, care se prelungeşte până la 31 martie, urmând ca acel preţ din oferta concurenţială să se aplice cu data de 1 ianuarie. Până acum, acest termen era 1 februarie, iar propunerea este de a prelungi cu încă două luni pentru a da timp atât consumatorilor să ia această decizie, cât şi furnizorilor, pentru că, dacă au într-o lună un volum foarte mare de consumatori de gestionat, practic nu vor putea procesa un număr atât de mare de solicitări. Planul este ca pe 15 ianuarie să aprobăm această propunere în Comitetul de reglementare”, a spus Nagy, transmite Agerpres.

Practic, în lunile ianuarie și februarie, populația care este încă pe piața reglementată (”transformată” acum în piața pentru serviciu universal) va plăti kilowattul la prețul stabilit de Furnizorii de Ultimă Instanță (FUI), adică acel preț mai mare cu până la 26% față de cel care era până la 31 decembrie 2020. Dacă, până la 31 martie 2021, un consumator casnic va opta pentru o ofertă din piața liberă, atunci, în maxim 45 de zile, i se vor recalcula facturile din ianuarie și februarie la noul preț, iar diferența de bani îi va fi înapoiată.

De remarcat, prețul kilowattului reprezintă circa 25 – 30% din valoarea întregii facturi. Așa că, printr-un calcul simplu, orice român va putea să vadă singur diferența între prețul de FUI și cel de pe piața concurențială, între factura de pe piața pentru serviciu universal și cea din piața liberă.

Cel mai probabil, diferențele între facturi, la un consum de până în 150 kWh/lună, nu prea au cum să depășească 10 lei/lună.

”În urma analizei ofertelor concurențiale puse la dispoziția clienților casnici de către furnizori prin intermediul comparatorului se constată că diferența între media primelor 10 oferte care nu conțin componenta fixă (n.r. – abonament), ordonate după valoarea facturii la un consum mediu lunar de 100 kWh, aplicabile în anul 2021 și media prețului din ofertele de serviciu universal este mai mică cu cca 6,7 lei (0,06 lei/kWh)”, arăta ANRE într-un comunicat de la sfârșitul anului trecut.

ANRE a iniţiat acest proiect de ordin privind prelungirea până la 31 martie a perioadei în care românii pot opta între cele două piețe, „având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, a fost prevăzută măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială”, potrivit notei de fundamentare.

Zoltan Bege-Nagy a precizat că a avut discuţii cu furnizorii, iar aceştia au fost de acord cu această propunere.

Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021. Începând cu această dată, consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract.

Reamintim, în piața liberă, orice consumator, inclusiv casnic, își poate schimba furnizorul de energie electrică de oricâte ori vrea într-un an. Trecerea de la un furnizor la altul se face, în prezent, în maxim 21 de zile. Ceea ce înseamnă că, în aceste 21 de zile, consumatorul va plăti prețul pe care îl avea vechiul furnizor. Noutatea pe care o introduce ANRE prin proiectul de ordin este aceea că, deși dacă un consumator casnic optează pentru piața liberă până la 31 martie, el va plăti noul preț începând chiar cu 1 ianuarie 2021. Ceea ce nu se va mai întâmpla în viitor! În viitor, la schimbarea furnizorului, se vor aștepta cele 21 de zile.

din aceeasi categorie