Acasă Stiri InterneGaze În România se caută petrol în Marea Neagră şi gaze de şist la Bârlad

În România se caută petrol în Marea Neagră şi gaze de şist la Bârlad

de GM

România mai are rezerve certe de petrol şi gaze pentru circa 10 – 15 ani. Astfel, fără investiţii în descoperirea de noi zăcăminte, în 2020 – 2025 vom uita că am fost primii din lume care, în anul 1857, în statistica mondială, am fost înregistraţi cu o producţie de ţiţei (SUA apar în statistici abia în 1859).

“Rezervele geologice de gaze ale României însumează 660.602 miliarde de metri cubi, iar cele sigure totalizează 109.284 de miliarde de metri cubi. Rezervele dovedite sunt suficiente pentru următorii zece ani. Producţia anuală în acest moment este de circa 11 miliarde de metri cubi. Aceste cifre sunt certe şi sunt cea mai pesimistă variantă, dar, cu siguranţă, rezervele vor creşte în urma explorărilor care se derulează acum”, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi, la Conferinţa European Energy Development. În ceea ce priveşte petrolul, la consumurile actuale, mai sunt rezerve pentru circa 15 ani.

Pătruţi a adăugat că, în acest context, România trebuie să se axeze pe resursele neconvenţionale. “În sectorul resurselor neconvenţionale, cercetările în acest sector sunt abia la început, iar Agenţia deţine date privind potenţialul naţional, însă nu le poate face publice. În viitor, este necesară explorarea şi exploatarea resurselor neconvenţionale”, a spus oficialul ANRM.

Acesta a precizat că, în cazul gazelor naturale, dependenţa de importuri este mai mică decât în cazul petrolului. “Importăm doar 20% din consumul de gaze, faţă de 50% în cazul ţiţeiului. Surprinzător, deşi resursele geologice sunt mai mici comparativ cu ţiţeiul, perspectivele imediate sunt mai încurajatoare, existând posibilitatea unor noi descoperiri în straturi adânci şi în Marea Neagră”, a precizat Alexandru Pătruţi.

Americanii caută petrol în România

Americanii de la Exxon­Mobil speră ca, alături de Petrom, să descopere petrol la mari adâncimi, prin lucrările pe care le fac în perimetrul Neptun din Marea Neagră. Dacă, până acum, cele două companii au investit câteva milioane de dolari, de acum înainte sumele se vor măsura în sute de milioane sau chiar miliarde de dolari.

Pentru forarea primei sonde de explorare, ExxonMobil va aduce în perimetrul Neptun un vapor construit special, Deepwater Champion. „Este un vas special pentru Marea Neagră, care a costat un miliard de dolari. Pentru a fora o sondă, costurile zilnice ajung la un milion de dolari, iar durata realizării unei astfel de unităţi este de circa 100 de zile. Deci, se ajunge la sume de o sută de milioane de dolari şi este foarte posibil ca prima sondă săpată să fie goală. Şansele de a găsi ceva sunt de sub 30%, iar pentru ca zăcământul să fie şi comercial şansele sunt şi mai mici. Nu este cum vedeţi în filme. Sapi o groapă şi ţâşneşte petrolul din ea”, a declarat Ian Fischer, directorul general al ExxonMobil Exploration and Production Romania Ltd. Potrivit acestuia, dacă Marea Neagră se va dovedi un experiment de succes, ar putea dura chiar şi până la 10 ani dezvoltarea completă a zăcământului.

Gazul de şist, noua modă în energie

Dacă ExxonMobil caută „aur negru” în Marea Neagră, Chevron este mai „pământean”: caută gaze de şist. „Operaţiunile noastre se concentrează în două zone: Bârlad şi Dobrogea „, a spus Thomas Holst, country manager pentru România în cadrul Chevron Upstream Europe. Chevron a depus în iulie 2010 oferte câştigătoare pentru trei perimetre din sud-estul României, cu o suprafaţă totală de 2.700 de kilometri pătraţi. Firma mai are dreptul de a explora pe un perimetru la Bârlad, în toate perimetrele Chevron fiind interesată de potenţialul de gaze de şist.

„Am început în august prospecţiunile seismice şi în curând vom şti ceva. Estimăm că vom fora prima sondă de explorare în a doua parte a anului 2012″, a spus Holst. „Gazele neconvenţionale pot deveni o resursă semnificativă în România. Există potenţial în Europa în Polonia, Franţa, Norvegia, Ucraina şi Suedia”, a mai afirmat oficialul Chevron. El a amintit că, în prezent, 25% din consumul de gaze al Statelor Unite provine din surse neconvenţionale, iar preţul pe această piaţă este mai mic. În 2035, pondere acestor resurse va ajunge la 50% în SUA.

din aceeasi categorie