Acasă Economie În Oltenia și București s-a investit cel mai mult în rețelele de curent

În Oltenia și București s-a investit cel mai mult în rețelele de curent

de M G

În plină pandemie, distribuitorii de energie electrică, alături de transportatorul Transelectrica au reușit să investească, anul trecut, în total, 99% din cât își propuseseră. ”Lucrările de investiţii au avut în vedere, în principal, modernizarea şi dezvoltarea în scopul asigurării funcționării reţelelor electrice în condiţii de siguranţă, eficienţă şi fiabilitate în conformitate cu standardele de performanță aprobate”, se arată într-un comunicat al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

”În urma monitorizării constante pe care ANRE o întreprinde asupra programelor de investiții ale operatorilor reţelelor de transport și de distribuție a energiei electrice, Autoritatea a constatat că în anul 2020, s-au efectuat investiţii totale în valoare de 1.563 milioane lei, faţă de o valoare prognozată de 1.572 milioane lei, ceea ce înseamnă o realizare de peste 99%”, se mai arată în comunicat.

Potrivit ANRE, cel mai mult – 229 milioane de lei – și-a propus să investească E-Distribuție Muntenia (companie membră a Grupului Enel în România, care distribuie energia electrică în București, Ilfov și Giurgiu). A depășit cu 4,80% suma preconizată, investițiile de anul trecut fiind de 240 milioane de lei. Cu un procent de 3,11% depășire a nivelului de investiții se află Distribuție Oltenia (membră a Grupului CEZ), care își planificase investiții de 193 milioane de lei și a realizat 199 milioane de lei. Cel mai puțin a investit tot o companie membră a Grupului Enel (E-Distribuție Banat), care a realizat doar 86,61% din planuri, adică 110 milioane lei, față de 127 milioane planificate). Delgaz Grid (membră a Grupului E.ON) a realizat doar 92,21% din investiții (142 milioane lei față de 154 milioane lei planificate). Pe locul 2 la ”nerealizări” se află Transelectrica, cu investiții totale de 169 milioane lei, față de 171 milioane lei planificate, ceea ce reprezintă un nivel de realizare de numai 98,83%.

Comunicatul ANRE precizează că E-Distribuție Dobrogea a investit 107 milioane lei față de 105 milioane lei planificate (+1,90%), Distribuție Energie România – zona Muntenia Nord – 202 milioane lei, față de 203 milioane lei planificate (-0,49%), Distribuție Energie România – zona Transilvania Nord – 190 milioane lei, față de 187 milioane lei planificate (+1,60%) și Distribuție Energie România – zona Transilvania Sud – 204 milioane lei, față de 203 milioane lei planificate (-0,51%).

Astfel, pe întreg anul 2020, investițiile planificate au fost în sumă de 1,572 miliarde lei, iar investițiile realizate s-au ridicat la 1,563 miliarde de lei.

”Trebuie menţionat faptul că ANRE a permis operatorilor extinderea duratei de realizare a lucrărilor planificate în 2020 până la sfârşitul lunii octombrie anul curent, având în vedere condiţiile dificile generate de pandemia de coronavirus. În situaţia în care ANRE va constata neîndeplinirea valorilor planificate, va aplica sancţiuni drastice conform prevederilor legale, care pot fi între 5% şi 10% din cifra de afaceri realizată de operatori în anul 2020”, se mai arată în comunicatul ANRE.

din aceeasi categorie