Acasă Stiri InterneHidro Hidrosind anulează listarea Hidroelectrica

Hidrosind anulează listarea Hidroelectrica

de GM

Hidrosind a obţinut, în instanţă, anularea HG nr. 38/2012 privind listarea la bursă a producătorului de electricitate Hidroelectrica, act normativ promovat de Guvernul Boc. Soluţia dată de instanţele de judecată a luat în calcul lipsa consultării şi dezbaterii publice cu sindicatele pentru acte normative care au impact asupra angajaţilor. Sindicaliştii sunt convinşi că şi Ordonanţa prin care se introduce managementul profesionist în companiei va avea aceeaşi soartă.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, pe 13 decembrie 2012, cererea sindicatului Hidrosind de anulare a HG 38/2012 privind listarea companiei Hidroelectrica pe bursă. “Este recunoscut în acest mod dreptul la informare, consultare şi dezbatere publică, dreptul constituţional şi statutar al sindicatului de a participa la elaborarea actelor normative cu puternică influenţă asupra membrilor săi”, se arată într-un comunicat al sindicatului angajaţilor din Hidroelectrica. Potrivit acestuia, în octombrie, Curtea de Apel a admis şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG 109/2011 privind introducerea managementului profesionist la companiile de stat.

Statul poate pierde controlul Hidroelectrica

Hotărârea de Guvern 38/2012 a fost contestată din cauza faptului că nu a avut avizele necesare, în special cel al Consiliului Economic şi Social, necesare pentru adoptare. Acelaşi motiv a stat şi la baza contestării OUG 109/2011. Pe de altă parte, nu a fost constatat nici caracterul de urgenţă pentru adoptarea acestei Ordonanţe. De remarcat, până acum, nicio companie din domeniul energiei nu beneficiază de management profesionist.

Hidrosind consideră că are toate şansele ca şi această Ordonanţă să fie anulată de justiţie, dar, în primul rând, trebuie o soluţie din partea Curţii Constituţionale.

Hidrosind a contestat, în martie 2012, HG 38/2012 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Hidroelectrica şi a acţionat în instanţă Guvernul pentru OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice ca fiind neconstituţională. Hidrosind considera atunci că “iniţiativa de vânzare prin ofertă publică primară a unui pachet de acţiuni nou emise urmare a unei majorări de capital social, reprezentând 10% din capitalul social, dar şi admiterea la tranzacţionare a acţiunilor societăţii sunt premergătoare pierderii controlului asupra Hidroelectrica de către statul român”.

“Hidrosind atrage atenţia Guvernului, Parlamentului, Preşedinţiei României că a sosit momentul să aibă o atitudine verticală faţă de încercările de înstrăinare a resurselor energetice naţionale şi să stopeze amestecul politic în administrarea şi managementul societăţilor comerciale”, se mai precizează în comunicat.

din aceeasi categorie