Hidroelectrica a produs şi livrat 11.336 GWh, până la finele lunii septembrie, iar estimarea producţiei pentru întreg anul 2013 este de circa 14.200 GWh, peste cantitatea de 13.000 GWh luată în calcul la construcţia bugetului, dar semnificativ mai mică decât producţia unui an mediu hidrologic de 17.539 GWh, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Ceea ce nu se specifică în comunicat este motivul pentru care, într-un an ploios, Hidroelectrica a reuşit să vândă doar puţin peste 11 TWh. Preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei, Remus Borza, declara, recent, că, doat în luna iulie, Hidroelectrica a trebuit să deverseze apă echivalentă cu 1 TWh. În plus, şi premierul Victor Ponta spunea că, în acest an, există energie electrică, dar nu există cumpărători pentru ea.
,,În primele şase luni ale acestui an, Hidroelectrica a depăşit în mod constant indicatorii de performanţă prevăzuţi în buget, evoluţie care se menţine şi după închiderea procedurii insolvenţei, chiar în condiţiile unui an deficitar din punct de vedere hidrologic, ale scăderii cererii pe piaţa energiei electrice, precum şi ale scăderii preţurilor de livrare”, se mai arată în comunicatul companiei.
Profitul brut realizat în luna septembrie este de circa 40 milioane de lei, la o producţie de 828 GWh. După primele nouă luni din 2013, profitul brut realizat este de 681 milioane lei, iar cifra de afaceri de 2,28 miliarde lei.
Comunicatul precizează că, datorită creşterii puterii instalate în parcuri eoliene, Hidroelectrica a înregistrat şi o creştere a cantităţilor de energie tranzacţionate pe Piaţa de Echilibrare, estimarea din BVC la nivelul întregului an, de 847 GWh, fiind depăşită încă de la sfârşitul lui august 2013. În aceste condiţii compania estimează o depăşire semnificativă a acestui indicator, cu cel puţin cu 200 GWh până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă o creştere a cifrei de afaceri cu peste 10 milioane euro.
“Gradul de umplere în marile lacuri de acumulare este de 86%, ceea ce garantează acoperirea tuturor obligaţiilor contractuale, precum şi rezerva de putere şi energie necesare pentru funcţionarea în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional. În aceste condiţii este de aşteptat ca Hidroelectrica să obţină rezultate economice foarte bune la finele anului. După declararea insolvenţei, compania a vândut energie doar la preţul pieţei, a avut un control foarte strict al costurilor şi va aplica aceeaşi politică, pentru maximizarea veniturilor şi încadrarea costurilor în limitele bugetului aprobat pentru anul 2013. Am urmărit creşterea resurselor financiare, deoarece Hidroelectrica are de achitat, în perioada următoare, datorii totale de circa 2,8 miliarde lei, care vor trebui acoperite conform contractelor cu băncile creditoare şi cu prevederilor din Planul de reorganizare”, a declarat Mihail Stănculescu, preşedintele directoratului Hidroelectrica.
Profitul record estimat pentru anul 2013 conduce la recapitalizarea companiei după pierderile curente şi reportate de 689 milioane lei, înregistrate la sfârşitul anului 2012. Depăşirea principalilor indicatori de performanţă din bugetul pe anul 2013 reprezintă o certitudine în plus, în legătură cu posibilitatea Hidroelectrica de a plăti în următorii ani datoriile eşalonate în cadrul programului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă, creditele bancare contractate şi celelalte obligaţii curente.


