Un număr de 52 de limuzine ale ministerelor italiene au fost vândute prin licitaţie în urma deciziei premierului Matteo Renzi în cadrul unui plan de reducere a cheltuielilor statului, a anunţat Palatul Chigi, sediul guvernului italian, citat de AFP. În total, au fost obţinuţi 371.400 euro, licitaţia demarând de la preţul mediu al unei maşini de 4.000 euro pentru a ajunge la 7.142 euro, precizează comunicatul guvernului.
În 12 martie, tânărul premier Matteo Renzi anunţase o serie de măsuri-şoc, între care abolirea Senatului, reducerea impozitelor pentru persoanele cele mai sărace, precum şi vânzarea a circa 100 dintre maşinile oficiale pe care italienii le numesc „maşini albastre”.
Planul lui Renzi prevede realizarea unor economii între 5 şi 7 miliarde de euro, dar vânzarea acestor maşini joacă şi un rol simbolic într-un moment în care guvernul vrea să reducă costurile unei clase politice discreditate de o serie de scandaluri de corupţie, scrie Agerpres.
În total, peste un milion de persoane au vizitat site-ul prin care erau vândute maşini Alfa Romeo, Lancia şi Audi aparţinând Ministerului de Interne şi celui al Apărării.
Lansată în 26 martie, vânzarea a atras atenţia cetăţenilor din toată Italia, dornici să afle cine au fost fericiţii beneficiari ai vehiculelor. Dar răspunsul a fost pentru toţi acelaşi: „O înaltă autoritate”.
Viitoarea vânzare – stabilită pentru 28 aprilie, tot prin site-ul internet E.Bay – va avea ca obiect 9 Maserati, dintre care 8 blindate, ale Ministerului Apărării. Vânzările vor continua până la jumătatea lunii mai pentru a se ajunge la un total de 151 vehicule.
„Maşinile de serviciu scoase la vânzare au fost alese printre cele pe care administraţiile publice nu le consideră esenţiale pentru îndeplinirea misiunilor lor”, a precizat Palatul Chigi.


