Acasă Economie Guvernul decide, Petrom se execută

Guvernul decide, Petrom se execută

de GM

Guvernul a decis prelungirea cu cinci ani a perioadei de explorare în cadrul Acordului de concesiune încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), pe de o parte, şi companiile OMV Petrom şi Exxon Mobil, pe de altă parte, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern.  Drept urmare, Petrom a hotărât să intre într-o nouă fază a explorării blocului Neptun din Marea Neagră.

„Această decizie vizează perioada de explorare, nu perioada de dezvoltare sau de exploatare”, a precizat şeful Executivului.

Dorin Cojocaru, director general în ANRM, a explicat că Executivul a decis prelungirea perioadei de explorare cu cinci ani, începând cu 2013, în cadrul aceleiaşi etape totale a contractului de explorare, dezvoltare şi exploatare încheiat pe o perioadă de 30 de ani: „Nu se modifică durata sau regimul Acordului. Acordul rămâne pe aceeaşi perioadă stabilită iniţial şi anume de 30 de ani. Se prelungeşte cu cinci ani numai faza de explorare, care, iniţial, era stabilită la nouă  ani”, a explicat Dorin Cojocaru. El a mai spus că a fost nevoie de această prelungire a perioadei de explorare întrucât din 2000, când s-a încheiat acordul, până în prezent s-au desfăşurat explorări numai în zone de apă cu adâncime mai mică de 100 de metri. Pentru restul suprafeţei, aproximativ 60% din perimetrul concesionat, unde este o adâncime mai mare de 100 de metri, nu s-au putut face explorări întrucât nu au  existat în România instalaţii cu o asemenea performanţă.

În urma deciziei Executivului, Petrom a luat decizia de a intra într-o nouă fază a explorării blocului Neptun. “Programul de lucrări care va fi executat în parteneriat cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Ltd include forarea primei sonde de explorare de apă adâncă din apele româneşti ale Mării Negre la finalul acestui an – începutul lui 2012. Pentru maximizarea şanselor de a descoperi un zăcământ viabil din punct de vedere comercial este necesară o perioadă de timp suficientă pentru explorarea cuprinzătoare a blocului”, se arată într-un comunicat de presă al Petrom.

Petrom şi ExxonMobil au încheiat un contract de concesionare (Farm Out Agreement) în 2008, prin care ExxonMobil a achiziţionat o participaţie de 50% în blocul Neptun..

din aceeasi categorie