Acasă MediuDezvoltare Durabila Gunoi mult și politici de mediu lipsă

Gunoi mult și politici de mediu lipsă

de L M

Colectarea este clamată de toată lumea, dar nimeni nu face nimic. Responsabili de rang înalt au ajuns la concluzia, din nou, că, în România, gunoiul se risipește, în loc să fie colectat, selectiv, și valorificat prin reciclare, în primul rând. Că suntem în situația de a ajunge să plătim penalități impuse de Uniunea Europeană pentru nu am făcut nimic să punem la punct un sistem de colectare selectivă. Din nou, Ministerul Mediului a promis crearea unui astfel de sistem de colectare selectivă, deși, în principal, este responsabilitatea autorităților locale, dar acestea au mari rețineri în domeniu pentru că ar trebui să pună ordine în apucăturile cetățenilor, care sunt votanți.

România este într-o situaţie deplorabilă în privinţa gestiunii deşeurilor, gradul de reciclare a acestora fiind de nici 5%, a declarat, marţi, vicepremierul şi ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, la un forum de specialitate, informează Agerpres.

„Suntem într-o situaţie în care nu ar fi trebuit să ne găsim dacă temele noastre erau rezolvate de la început într-o ordine cronologică şi dacă noi, românii, respectam legile pe care Parlamentul le-a votat. Trebuie să ne gândim la modul la care responsabilizăm fiecare. Obiectivul principal pe care noi toţi trebuie să ni-l asumăm este să avem grijă de sănătatea populaţiei, de mediul în care trăim şi de resursele pe care le avem. Toţi aceşti factori ne duc la un singur gând – că trebuie să reciclăm, iar industria de reciclare din România trebuie să înflorească”, a susținut ministrul.

„Suntem într-o situaţie deplorabilă, iar gradul de reciclare este nici 5% pentru România. Asta este situaţia. Trebuie să luăm problema în piept şi să o rezolvăm. Indiferent dacă noi vrem să colectăm selectiv, pe categorii de deşeuri, acestea sunt strânse la un loc de salubrist şi duse la rampă amestecate. Ministerul Mediului va elabora o procedură clară de colectare a deşeurilor. Depozitele din România, cele mai multe dintre ele, sunt neconforme şi, din acest motiv, suntem în procedură de infringement la Curtea Europeană de Justiţie. Dacă nu reuşim acum închiderea acestor depozite municipale neconforme, vom avea o amprentă bugetară pe buzunarul fiecărui cetăţean, a atras atenția Gavrilescu.

Potrivit oficialului, odată cu rezolvarea problemelor de mediu şi implementarea proiectului european Economie circulară”, România va rezolva şi problema socială prin crearea de noi locuri de muncă. Comisia Europeană a lansat proiectul <Economie circulară>. Rezolvăm prin modul în care ştim să ne responsabilizăm problemele şi problema socială. Spun că 10.000 de tone de deşeu dus la groapă înseamnă şase locuri noi de muncă create, iar 10.000 de tone de deşeu reciclate înseamnă 16 noi locuri de muncă. Dacă până în anul 2030 reuşim să implementăm proiectul de ‘Economie circulară’, reuşim să creăm 180.000 de noi locuri de muncă, a precizat Graţiela Gavrilescu.

În data de 27 aprilie 2017, Comisia Europeană (CE) a trimis România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a revizui şi adopta planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare. Potrivit forului european, autorităţile române trebuiau să revizuiască şi să actualizeze planul naţional de gestionare a deşeurilor şi programul de prevenire a generării de deşeuri, cel târziu în 2013. Comisia a iniţiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în septembrie 2015 şi a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităţilor să adopte rapid aceste instrumente de baza prevăzute de legislaţia în materie de deşeuri.

Executivul comunitar afirma că România este unul dintre cele mai neperformante state membre în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide. În 2015, aceasta a înregistrat cea mai mare rata de depozitare a deşeurilor din UE, mai exact 72%, cu mult peste media UE de 25,6%.

Săraci și nepricepuți

România nu este pregătită pentru a implementa procesul de economie circulară, pentru că suntem în situaţia în care risipim la propriu, nu reciclăm, suntem săraci şi utilizăm ineficient resursele, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, la un forum de specialitate.

„Este România pregătită acum pentru economie circulară? Dacă facem o analiză atentă a indicatorilor macroeconomici, răspunsul este, din păcate, nu. Îngrijorătoare este şi perspectiva. Trebuie pus în practică ceea ce nu s-a făcut în ultimii 17 ani… În privinţa modului de utilizare a resurselor naturale în România, în ultimii ani, acesta a crescut cu 312%, dar PIB-ul cu 192%. Într-un cuvânt: suntem săraci şi utilizăm ineficient resursele. Suntem în situaţia în care risipim la propriu şi nu reciclăm. Nu ne mai putem permite acest lucru”, a spus Iancu, informează Agerpres.

Deputatul a menţionat, totodată, că în privinţa resurselor naturale-cheie, cum ar fi apa, se raportează o scădere a consumului de apă la nivelul consumatorilor casnici, deşi în paralel se raportează o creştere a racordărilor de utilizatori la reţelele de apă. Deci, avem o problemă şi cu datele statistice”, a completat Iulian Iancu.

Greșeli la „groapă”

România este singura ţară din Europa care nu are o taxă pe groapa de gunoi, iar Ministerul Mediului duce o politică greşită prin renunţarea la această taxă, a atenţionat, marţi, preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Daniel Zamfir, la un forum de specialitate.

„Deşeurile sunt resursă, nu gunoaie. Producem 6 milioane de tone de deşeuri pe an, iar 95% din această resursă se risipeşte, nu se reciclează. Cred că Ministerul Mediului duce o politică greşită, la ora actuală, prin faptul că a renunţat la taxa la groapă. Nu face altceva decât să încurajeze depozitarea deşeului la groapă. Pe lângă faptul că s-a luat oxigenul celor din domeniul reciclării, putem redeveni groapa de gunoi a Europei. România este singura ţară din Europa care nu are o taxă pe groapa de gunoi, a afirmat Zamfir.

„În câţiva ani, maximum trei, România va fi năpădită de gunoaie pentru că nu mai avem unde să depozităm, în condiţiile în care consumul creşte. În România nu există gropi de gunoi, ci munţi de gunoaie fumegânde. În loc să folosim biogazul din acest tip de deşeu pentru a acoperi necesarul de gaz metan, din nefericire acest biogaz întreţine o ardere şi produce acea dioxină, cancerigenă pentru om. Roma, de exemplu, reciclează 40% din gunoiul produs şi, totuşi, este un oraş năpădit de gunoaie. Dacă în România nu mai există taxa pe deşeul depozitat la groapa de gunoi, unde credeţi că ne vom îndrepta? Germania duce la groapa de gunoi 1% din deşeu”, a menţionat Daniel Zamfir.

Economia circulară şi gestionarea deşeurilor municipale din România reprezintă principalele teme de discuţie aflate pe agenda forumului cu tema Deşeurile – de la pierdere la resursă. Obiective pentru România”, organizat marţi la Palatul Parlamentului.

din aceeasi categorie