Deși se plânge că n-are bani, de exemplu pentru creșterea pensiilor, statul român se dovedește a fi unul extrem de generos! Atât de generos încât pune în încurcătură întreg sistemul energetic! Poate și pentru că, cel puțin până acum, a fost generos pe banii altora! Ceea ce face ca statul să fie ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”!
Toată Europa se confruntă, în prezent, cu o criză energetică cumplită! Evident că, parte a Europei, și România trece prin aceleași probleme. Sigur, motivele crizei sunt atât interne, cât și externe, dar toate determinate de același motiv: nu există suficient curent electric și gaze naturale nici în Europa, nici în România!
Un motiv extern al creșterii prețurilor în România, dar și în Uniunea Europeană (UE), este determinat de Bruxelles: politicile de decarbonare a sectorului energetic promovate de Comisia Europeană (inclusiv prin Green Deal) au impulsionat țările comunitare să investească în surse regenerabile, dar care, din păcate, sunt imprevizibile – acum ai prea multă energie (care, încă, nu poate să fie stocată), acum nu ai aproape deloc! Iar aceste surse regenerabile nu au fost ”dublate” de surse clasice, de ”back up”, astfel încât, atunci când, de exemplu, este noapte (adică nu produc sistemele fotovoltaice) și nu bate nici vântul (adică nu produc nici eolienele) să poată interveni grupuri clasice, în care să se producă energie electrică. Practic, la nivelul UE, s-au închis capacități clasice și au apărut multe regenerabile, cu producție intermitentă.
Același lucru s-a întâmplat și în România. În ultimii 30 de ani, aproape nu s-a investit în producția de energie! S-au finalizat reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă, s-au terminat câteva sute de megawați în hidrocentrale începute înainte de 1989, s-a finalizat termocentrala de la Brazi a Petrom și s-au investit circa 8 miliarde de euro în aproximativ 5.000 MW regenerabili. Grupurile clasice, construite începând cu anii ’50 – ’60, evident că aveau durata de viață depășită, iar tehnologia absolut expirată! Dacă, înainte de 1989, în România existau circa 25.000 MW instalați în centrale clasice, astăzi, potrivit ANRE, mai sunt numai 13.763 MW. Practic, capacitatea instalată s-a înjumătățit. Acesta este și principalul motiv pentru care România, care exporta și aproximativ 10 TWh în urmă cu 5-6 ani, a ajuns importator net de energie!
Evident că, atunci când cererea este mare, iar oferta mică, crește prețul! La lipsa de energie electrică s-a adăugat încă un element: certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, al căror preț, în anumite perioade, s-a apropiat de 100 euro/certificat (în prezent aceste certificate de carbon se comercializează cu ”numai” 66 euro). În principiu, centralele pe cărbune trebuie să achiziționeze cu certificat CO2 pentru fiecare megawatt oră produs, iar cele pe gaze – un certificat pentru 2 MWh produși. Dar, această sută de euro s-a adăugat fiecărui megawatt oră de electricitate! Dacă, un preț normal al curentului electric este de aproximativ 50 euro, încă din vara anului trecut prețul s-a triplat, la circa 150 euro/MWh, tocmai prin adăugarea prețului certificatului CO2 (100 euro) la prețul energiei (50 euro).
În plus, la toate acestea, s-a adăugat războiul, invazia Rusiei în Ucraina, sancțiunile asupra Rusiei, dar și ”sancțiunile” Rusiei asupra Europei, care nu mai exportă gaze în majoritatea țărilor UE. Evident, fără gaze nu se mai pot produce de la îngrășăminte, la medicamente (cu efecte asupra agriculturii, dar și asupra sănătății populației), dar nu se mai poate produce nici energie electrică (ceea ce conduce la o scădere și mai mare a ofertei și, în consecință, la o creștere a prețului curentului). Și, pentru ca ”furtuna să fie perfectă”, a fost și o perioadă foarte secetoasă, astfel că debitele râurilor au fost mai mici, ceea ce a făcut ca hidrocentralele să producă mai puțin, dar și transportul cărbunilor spre termocentrale să devină aproape imposibil. Astfel, producția de energie electrică a scăzut o dată în plus.
Toate acestea au făcut ca, în prezent, un preț de 500 euro/MWh să nu mai sperie pe nimeni! A ajuns să fie aproape ”normal”, mai ales că au fost vârfuri care au depășit 700 euro/MWh, inclusiv în România.
Evident că, un astfel de preț, de 10 ori mai mare față de unul normal, de 50 euro/MWh, nu poate să fie suportat nici de populație, nici de economie! Mai ales că marii competitori ai Europei – China, Japonia, SUA – au prețuri mult mai acceptabile la energie. Un preț mare la electricitate și gaze naturale lovește direct în competitivitatea economiei europene, cu consecințe dintre cele mai dezastruoase, de la inflație, scăderea exporturilor și recesiune economică, la șomaj și scăderea nivelului de trai.
Bruxellesul ”se face că muncește”
Comisia Europeană pare că a înțeles, în sfârșit, că așa nu se mai poate! Și a venit cu ”o găselniță”: reducerea consumului! Astfel, Comisia propune obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 5% în timpul orelor de vârf și reducerea cererii globale de energie electrică cu cel puțin 10 % până la 31 martie 2023. Statele membre UE ”pot alege măsurile adecvate pentru a realiza această reducere a cererii, care pot include compensații financiare”, precizează Bruxellesul.
De asemenea, propune un plafon temporar al veniturilor pentru producătorii de energie electrică „inframarginali”, și anume cei care utilizează tehnologii cu costuri mai mici, cum ar fi sursele regenerabile de energie, energia nucleară și lignitul. ”Stabilirea plafonului veniturilor inframarginale la 180 euro/MWh. Acest lucru va permite producătorilor să își acopere costurile de investiții și de funcționare fără a afecta investițiile în noi capacități, în conformitate cu obiectivele noastre privind energia și clima pentru 2030 și 2050. Veniturile care depășesc plafonul vor fi colectate de guvernele statelor membre și utilizate pentru a-i ajuta pe consumatorii de energie să își reducă facturile”, mai arată Comisia.
De asemenea, Bruxellesul propune ”o contribuție de solidaritate temporară din profiturile excedentare generate de activitățile din sectoarele petrolier, al gazelor naturale și al rafinăriilor care nu sunt acoperite de plafonul veniturilor inframarginale. Această contribuție limitată în timp ar menține stimulentele pentru investiții pentru tranziția verde. Aceasta ar urma să fie colectată de statele membre pentru profiturile din 2022 care sunt peste o creștere de 20 % față de profiturile medii din ultimii trei ani. Veniturile ar urma să fie colectate de statele membre și redirecționate către consumatorii de energie, în special către gospodăriile vulnerabile, întreprinderile grav afectate și industriile mari consumatoare de energie”.
Ceea ce, una peste alta, este un soi ”de frecție la piciorul de lemn”! Funcționarii de la Bruxelles, care nu sunt cu nimic mai ”breji” decât cei de la București, par că ”se fac că muncesc”!
Când statul român ”se joacă” cu nervii și banii altora
România ”nu iese din pluton”! Doar că o face pe banii altora! Potrivit estimărilor făcute de către reprezentanții Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), prin aplicarea prevederilor vechii legislații (inclusiv OUG 27/2022), statul ar urma să încaseze din sectorul energetic circa 40 miliarde de lei și ar trebui să ramburseze aproximativ 30 miliarde de lei. Totuși, în piață sunt voci care arată că, prin aplicarea OUG 119/2022, veniturile statului din sectorul energetic, pe întreg anul 2022, s-ar ridica la aproximativ 60 miliarde de lei, iar cheltuielile – la 25 miliarde de lei. Evident că, în aceste condiții, toată lumea se întreabă ”ce face statul cu banii?!”. Și aceasta pentru că, până în prezent, statul a decontat doar aproximativ 4 miliarde de lei.
Reamintim, furnizorii emit factura către consumator, la o anumită valoare. Cum legislația actuală plafonează prețul energiei, furnizorii încasează de la clienți doar o parte din totalul facturii. Totuși, aceștia trebuie să plătească, pe lanț, valoarea întreagă către producătorii de energie, distribuitori, transportator, ba chiar și la bugetul de stat. Diferența între cât încasează furnizorii de la clienți și cât plătesc pe lanț trebuie decontată de către stat. Până acum, deși furnizorii au plătit zeci de miliarde de lei, au primit înapoi doar 4 miliarde de lei!
De remarcat, ca să acopere aceste diferențe, apărute, prin legislație, din noiembrie 2021 (adică acum aproape un an!), furnizorii s-au împrumutat, fie la firmele – mamă (acolo unde s-a putut), fie la bănci.
Din păcate, băncile nu mai pot acorda credite. Potrivit lui Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, la nivelul țării, totalitatea creditelor bancare este de circa 170 miliarde de lei și, potrivit normelor de prudențialitate, o bancă poate să aibă expunere de aproximativ 10% pe un sector. Ceea ce înseamnă că, la nivelul sectorului energetic, de la investiții în regenerabile, până la credite pentru continuarea activității furnizorilor și distribuitorilor, suma ar ajunge la circa 17 miliarde de lei. Prag care se pare că a fost deja atins! “Îndatorarea este o soluție temporară. Nu poți să te duci dintr-un șoc (n.r. – criza energetică și lipsa de lichidități la operatorii din energie), în alt șoc (n.r. – o criză financiară). Nu este tocmai o soluție. Să căutăm soluții ca furnizorilor, distribuitorilor să li se plătescă mai repede acest cost al plafonării, să se rezolve situația fără îndatorare, aceasta este o soluție sănătoasă. Noi suntem aici să protejăm stabilitatea financiară a întregii țări”, a declarat Cristian Popa, recent, în cadrul Romanian International Gas Conference (RIGC2022).
Altminteri spus, până acum statul ”a scos castanele din foc cu mâna altora”! A realizat plafonarea cu banii furnizorilor și ai băncilor! Motivul invocat: ”las’ că furnizorii au avut și ani în care au câștigat foarte bine! Pot acum să suporte aceste cheltuieli”. Ceea ce nu este deloc așa! Este ca și cum i-ai spune unui om ”ai mâncat și ieri, și alaltăieri, și săptămâna trecută, ba chiar ai mâncat friptură. Poți câteva zile să nu mănânci deloc!” Nu se poate! În câteva zile, fără mâncare, moare! La fel și furnizorii: dacă nu primesc urgent bani, riscă ”să moară”! Iar consecințele vor fi devastatoare!
Dacă un furnizor mediu intră în incapacitate de plată, clienții săi trebuie preluați de Furnizorul de Ultimă Instanță (FUI), care, la rândul său, trebuie să achiziționeze energie electrică sau gaze naturale din piață, la prețul pieței, mai mare decât cel inițial! Astfel, pe de o parte, crește suma pe care statul trebuie să o deconteze. Pe de altă parte, noul furnizor (FUI) oricum n-are cum ”să stea pe roze”! Și, în plus, va crește suma pe care va trebui să o împrumute. Dar, cum n-are cum să se împrumute, probabil că, la rândul său, va intra în incapacitate de plată! Și, dacă mai mulți furnizori nu plătesc producătorilor, distribuitorilor și transportatorilor, nici aceștia nu vor avea cum să supraviețuiască. Iar dacă nu plătesc ”pe lanț”, nu vor plăti nici băncilor. Ceea ce va crea o problemă și sistemului bancar și stabilității financiare a țării!
Și-uite-așa, într-un mod ”simplu”, statul reușește să producă ”un scurt-circuit feeric” în tot sistemul energetic! Ba și în cel bancar!
Generozitatea statului român
Sigur, autoritățile statului vor să arată că se îngrijesc de cetățenii români și de economia națională. Ceea ce este lăudabil! Din păcate, o fac pe banii altora! Probabil de aceea și sunt atât de generoși! De exemplu, consumurile de până la 255 kWh/lună sunt plătite cu maxim 0,8 lei/kWh. Potrivit vicepreședintelui ANRE Zoltan Bege Nagy, 4,9 milioane de gospodării din România consumă, lunar, până în 100 kWh, alte 3,5 milioane având un consum de până în 255 kWh. Mai exact, 4,2 milioane de gospodării au un consum mediu de 54,16 kWh/lună. Doar 100.000 – 200.000 de gospodării nu beneficiază de plafonare. Pe lângă aceștia, mai sunt circa 3,5 milioane de clienți casnici de gaze naturale, care beneficiază de un plafon de 0,31 lei/kWh. Altminteri spus, 12 milioane de clienți casnici beneficiază de o reducere a facturii, pe care ar trebui să o suporte statul, dar pe care o suportă furnizorii!
Probabil de aceea autoritățile sunt atât de darnice! Aceste praguri și prețul plătit sunt atât de generoase pentru atât de multă lume încât nici măcar nu-i îndeamnă pe consumatori să mai reducă risipa! Sigur, dintre consumatorii ce au un consum sub 55 kWh/lună, probabil că sunt și unii care au case de vacanță (și, evident, nu consumă decât atunci când merg în aceste case), alții sunt prosumatori (adică își produc singuri majoritatea energiei electrice consumate), iar alții au case inteligente (care reduc mult consumurile). Totuși, cei mai mulți, majoritatea din mediul rural, consumă doar atât: 55 kWh/lună. Un consum extrem de mic. Cel mai probabil, aceștia ar putea să-și reducă consumul doar înlocuind becurile cu leduri. Alte aproximativ 4,2 milioane de gospodării, cu consumuri între 60 și 250 kWh, chiar ar putea să-și reducă consumurile! Dar, la un preț de 0,8 lei/kWh, la un consum de 250 kWh/lună (de circa 5 ori mai mare față de o gospodărie de la țară), adică la o factură lunară de 200 lei, chiar că un consumator nu mai are niciun interes să reducă risipa! De eficiență energetică sau de economii la energie nici nu se mai poate vorbi!
De asemenea, clienții industriali, cu un consum de maxim 50.000 MWh anual, plătesc 1 leu/kWh (adică 1.000 lei/MWh) pentru 42.500 MWh, iar restul de 7.500 MWh la prețul din contract. Un consum 50.000 MWh în 250 de zile (restul zilelor fiind sâmbete, duminici sau sărbători legale) înseamnă circa 200 MWh pe zi, adică 25 MWh (25.000 kWh) pe oră. Nu-i deloc un consum mic! De exemplu, într-o brutărie, un cuptor care coace aproximativ 240 kg de pâine pe oră consumă circa 50 kWh pe oră. Până la 25.000 kWh e cale lungă! De altfel, în România sunt destul de puține companii care au un consum ce depășește 100 MWh/h (Alro, Sidex, ArcelorMittal Hunedoara etc.).
Astfel, statul român este cu adevărat generos! Consumatorii casnici, cei industriali, instituțiile publice, bisericile, grădinițele, spitalele, școlile etc. beneficiază de prețuri ”subvenționate”. Este foarte bine ca statul să ajute consumatorii vulnerabili, spitalele, instituțiile de învățământ, de cultură, cultele. Dar cam atât! Pentru că, altminteri, nu va mai îndeamna pe nimeni să limiteze risipa! Este foarte bine că ajută companiile, altminteri ar intra în faliment și ar apărea o mulțime de șomeri!
Dar statul își permite – cel puțin deocamdată! – să ajute pe aproape toată lumea, pentru că ”nu dă de la el”! Dă de la furnizori! Adică niște companii private subvenționează alte companii private și populația țării! Ceea ce nu-i normal!
Mai mult, prin OUG 119/2022 și modificările aduse în Senat la această ordonanță, autoritățile ”reușesc” să bramburească și mai tare sectorul energetic! Și nu numai! De exemplu, furnizorii sunt obligați să cumpere 70% din necesarul de energie, prin contracte pe 3 ani. Dacă, la prima vedere, pare o prevedere în sprijinul consumatorilor, la o vedere mai atentă constatăm că nu-i deloc așa. Astăzi, prețul energiei este la un nivel record. Ceea ce înseamnă că, dacă vor să cumpere energie, furnizorii vor găsi în piață energie la prețuri record. Pe care trebuie să o achiziționeze pentru 3 ani. Adică prețul energiei ”se va stabiliza”, pentru 3 ani, la aceste prețuri record! Și aceasta în condițiile în care autoritățile statului nu recunosc decât un preț mediu de 1.300 lei/MWh, potrivit aceeași OUG 119/2022. Reprezentanții AFEER arătau că, de la 1 septembrie, de când a intrat în vigoare OUG 119, nu s-a încheiat niciun contract pe platformele la termen administrate de Opcom!
Nu le plângem de milă furnizorilor! Sunt companii private și e treaba lor să se descurce! Totuși, nu putem nega că politicile statului nu fac decât să agreveze o situație și așa extrem de dificilă! Iar opinia noastră este că generozitatea statului mai mult încurcă decât descurcă sectorul energetic!
