“Conform celor stabilite în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, preţul gazelor naturale livrate către populaţie va fi menţinut la valoarea de 53,3 lei/Mwh până la data de 1 iulie 2015“, se arată într-o informare de presă a Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.
De altfel, şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Nicolae Havrileţ, anunţa, recent, că “preţul gazelor pentru consumatorii casnici nu se poate modifica mai devreme de 1 iulie”.
Legislaţia internă permite ANRE să modifice preţul reglementat al gazelor naturale pentru populaţie doar la începutul unui trimestru. Pentru a modifica un preţ sau un tarif, ANRE are nevoie de o perioadă destul de lungă, pentru ca documentele să parcurgă întreaga procedură legală, de la dezbaterea publică, la aprobarea în Comitetul de Reglementare.
Reamintim, Guvernul a hotărât, anul trecut, să menţină neschimbat preţul gazelor pentru populaţie la 53,30 lei/MWh, iar premierul Victor Ponta a declarat că, deşi FMI şi Comisia Europeană cer urgentarea calendarului de liberalizare a preţului gazelor din producţia internă, autorităţile nu vor majora preţul pentru populaţie mai devreme de trimestrul III din acest an. Cum deja suntem în luna martie, chiar dacă Executivul va hotărî mâine să modifice preţul, ANRE nu are timpul necesar să transpună în legislaţia secundară această decizie începând cu prima zi a trimestrului 2, adică 1 aprilie. Astfel, preţul gazelor pentru populaţie nu se poate modifica mai devreme de 1 iulie 2014.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a mai spus că, anul acesta, preţul final la gaze s-ar putea majora cu procente cuprinse între 5% şi 9%, în funcţie de modificările cerute de către distribuitori şi apoi verificate şi aprobate de către ANRE. Astfel, preţul gazelor pentru populaţie ar putea ajunge la 58,1 lei/MWh.


